Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cioloș s-a întâlnit cu voluntarii care au ajutat victimele din incendiul de la Colectiv

intalnire voluntari colectiv

Prim-ministrul Dacian Cioloș s-a întâlnit luni, 14 decembrie, cu un grup de voluntari din țară și din diaspora care s-au implicat în cazul Colectiv pentru a găsi soluții pentru sprijinul victimelor și al familiilor acestora.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, în urma întâlnirii s-a decis că Executivul va crea un mecanism de lucru pentru a folosi experienţa voluntarilor care au acordat ajutor victimelor după tragedia de la Colectiv, în acest sens urmând să aibă loc mai multe întâlniri.

„Există angajamentul ferm al premierului de a urmări situaţia victimelor de la Colectiv, cu tot ce este necesar pentru revenirea lor, integrarea lor, va exista o monitorizare permanentă şi vom face împreună toate eforturile pentru a găsi soluţiile cele mai bune indiferent de costuri. (...) În al doilea rând există o expertiză pe care ei, în calitatea de voluntari, au dobândit-o şi merită utilizată. Vom avea întâlniri periodice, vom crea un mecanism de lucru în aşa fel încât expertiza să fie utilizată în reformarea sistemului şi să ducă în viitor la preîntîmpinarea unor astfel de situaţii. Există angajamentul ferm de a avea în continuare aceste întâlniri, de a crea un parteneriat şi a crea această expertiză”, a declarat Dan Suciu, citat de Mediafax.

Voluntarii care au discutat cu prim-ministrul s-au declarat mulțumiți de discuțiile de la sediul Guvernului.

„Am fost. Am vorbit deschis, despre tot ce știam, despre probleme identificate, despre soluții propuse, despre cum putem, punctual, ajuta mai departe victimele și familiile (recuperare, revalidare, consiliere, cheltuieli de spitalizare). Am vorbit despre infecțiile cu bacterii, despre intervenția de urgență, celula de criză inexistentă, despre ce se putea face și nu s-a făcut, despre ce putem face de acum înainte. Am vorbit despre adevăr și despre asumare. Am vorbit despre măsuri punctuale pentru sistem, am transmis toate mesajele pe care ni le-ați încredințat. Două ore am tot vorbit și am fost ascultați cu respect și, în sfârșit, cu semne de asumare a unor greșeli și de atitudine fermă de a schimba niste lucruri. Prim-ministrul a afirmat că este doar începutul unui dialog, care va continua punctual, pe temele deschise de noi. Ne întâlnim în jurul datei de 10 ianuarie din nou, atunci când, la rândul nostru, vom asculta soluțiile propuse, punctual, din partea ministerelor și planul de acțiune pe care îl vor elabora pentru aceste teme. Vom publica detalii cu privire la scrisoarea transmisa de noi și dosarele pe care le-am depus”, a scris pe Facebook Ramona Strugariu, reprezentanta Comunităţii Virtuale a Românilor din Belgia (Rombel), care a participat la întâlnirea cu șeful Executivului.

Și Pavel Popescu, românul din Norvegia care a reușit să intermedieze transferul primelor victime de la Colectiv în spitale din străinătate, s-a declarat „profund impresionat de atitudinea și autenticitatea premierului Dacian Cioloș, dar și de promisiunea de a colabora oficial cu echipa noastră (de voluntari - n.red.)”.

„Știm. Fapte, nu vorbe. Dar noi am făcut vorbele și așteptăm acum faptele. Audiența cu Primul Ministru ne-a dat speranță. Una mică, dar necesară”, a mai scris Pavel Popescu pe Facebook.

Sursa foto: Facebook Pavel Popescu

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.