Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, și-a anunțat prioritățile. Edilul de la Sectorul 6 vorbește despre un plan pe 10 ani.
Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei și actualul edil al Sectorului 6, a vorbit la Observator de la Antena 1 despre modul în care vede viitorul Bucureștiului, insistând că marile transformări ale orașului pot fi atinse doar prin planificare pe termen lung și prin menținerea ritmului investițiilor.
„Voi chema directorii să mă informez şi voi învăţa tot ce nu ştiu despre această primărie, pentru că nu ştiu tot. Ca primar, ştiu multe, ca fost consilier general, ştiu multe, sunt mult mai bine pregătit decât alţii, dar nu ştiu în amănunt anumite proiecte, management, informare. În primele două trei luni înveţi, la mine va fi mai scurtă perioada de învăţare pentru că deja ştiu, dar cine zice că se duce într-un nou job şi este competent în primele două-trei luni minte”, a declarat candidatul PNL.
Riscul seismic - „cea mai mare problemă a Capitalei”
În discuția despre marile vulnerabilități ale orașului, Ciucu a identificat riscul seismic ca prioritatea absolută.
„Cea mai mare problemă, și intră cumva la pachet cu viziunea mea regională urbană pentru centrul orașului, este riscul seismic. Este o problemă despre care vorbim doar în campanii și primăria, în ultimii 15-20 de ani, nu a consolidat mai mult de trei clădiri. Deci avem un eșec al politicii aici”, a spus Ciprian Ciucu.
Problema termoficării rămâne, de asemenea, în prim-plan.
„Trebuie neapărat să continuăm proiectele în termoficare pentru că acum avem reabilitați cei 300 din cei 1000 de kilometri din rețeaua primară”, a declarat candidatul PNL.
Ciucu a prezentat viziunea sa pe 10 ani, pornind de la necesitatea reconfigurării urbane: „Bucureștiul, centrul lui în special, dar nu doar centrul, arterele principale au nevoie de o schimbare profundă. Aceasta poate să vină doar prin resistematizare și prin redesign, cu PUZ-uri individuale”.
Pentru a ilustra schimbarea necesară, Ciucu a invocat zona Magheru:„Acea zonă era înainte o destinație, de aceea am plecat din cartier, mă atrăgea centrul şi m-am mutat în liceul Spiru Haret. Acum nu mai este, oamenii fug de ea. Te agresează oraşul în zona centrală, este urât. Aerul este poluat, zgomotul este foarte mare şi în loc să fie o destinaţie cu o viaţă economică atractivă, cu companii, cu o viaţă culturală atractivă... Acea viaţă efervescentă pe care o vedem în oraşele europene bine puse le punct.”
Candidatul PNL propune, de asemenea, reformarea modului în care orașul este întreținut.
„Pe termen scurt, trebuie să aducem cultura mentenanței în acest oraș. Ţesutul urban este în degradare. Și Centrul Vechi, dar și Magheru și Calea Victoriei, peste tot. Pavajul este spart. Spațiul verde nu este întreținut. Nu avem această cultură a întreținerii. Venim cu proiecte de investiții, după care nu ne mai ocupăm să le menținem. A doua viziune pe care v-o propun, este pe o perioadă de cât a mai rămas din acest mandat și un următor mandat, în care pot să spun că rezultate similare, cum am avut în Sectorul 6, vor apărea la nivelul Bucureștiului. (...) Dacă ai pus procedurile la punct, atunci pot să intervină instituţiile fără tine”, a spus el.
Proiectele lui Nicușor Dan care vor fi duse mai departe
Întrebat ce ar continua din ceea ce a demarat primarul Nicușor Dan, Ciucu a răspuns: „Proiectele pe care le-a început Nicuşor Dan. Toate, nu am absolut nicio problemă. (...) În ceea ce priveşte tramvaiele, este deja rezolvată problema, nu o să mi-o asum eu pentru că înţeleg că săptămâna viitoare va fi semnat contractul de finanţare.
Meritul îi aparţine domniei sale şi viceprimarului general care a continuat din poziţia de primar general, domnul Bujduveanu”.
PUG-ul, blocat între documente și realitatea din teren
Una dintre marile probleme urbanistice ale Capitalei - Planul Urbanistic General - a fost abordată, iar Ciucu a explicat că blocajul are cauze structurale și juridice.
„În ceea ce priveşte PUG-ul, el trebuie să fie deblocat, dar are nişte probleme semnificative. Una dintre ele este că primăria nu vrea să- l recepţioneze pentru că, în datele pe care le are primăria, apare spaţiul verde, în datele reale din teren pe care vor să le dea cei care lucrează la PUG, apare o construcţie acolo. Aceste probleme se pot rezolva exclusiv în instanță, un judecător să spună ce este acolo.”, susține Ciprian Ciucu.
„Eu, personal, am fost dat în judecată în vreo 25 de procese, mi s-a cerut şi o sumă fabuloasă de 27 de milioane de euro într-un singur proces. Am salvat deja parcul Grozăveşti prin procese şi important este că le câştigăm. Că unii mă acuză pe mine, absolut aberant, de legături cu nu ştiu ce dezvoltator imobiliar, păi fix aceia m-au dat în judecată şi am câştigat în faţa lor”, a mai spus acesta.
Prelungirea Ghencea - un proiect blocat și două promisiuni
Printre subiectele sensibile, Prelungirea Ghencea ocupă un loc aparte. Ciucu a explicat care sunt motivele pentru care, în opinia sa, lucrările nu au ajuns la final.
„Eu îi înțeleg perfect pe acești oameni, pentru că eu acolo locuiesc. Eu acolo locuiesc pe Râul Doamnei, lângă Prelungirea Ghencea. Și văd zilnic sau aproape zilnic, ce se întâmplă acolo și mor de rușine. Pentru că oamenii au dreptate. I-am cerut domnului Nicuşor Dan când era primar, să-l dea primăriei Sectorului 6 să-l execute. Prelungirea Ghencea, tronsonul 1 și 3.
Pentru că aveam o capacitate mai bună noi de execuție decât Primăria Capitalei. Eu vă zic, dacă mi-ar fi dat în 2022, când am cerut acest proiect Primăriei Sectorului 6, poate nu integral, cel puțin parțial, un tronson sau două, până acum lucrările erau mult mai avansate, poate erau și gata, pentru că dacă executam și tronsonul 3, ne apucam și de 4. (...) N-o să vă promit că o să fie gata integral proiectul. O să vă promit că poate să fie foarte, foarte avansat. Pentru că acest lucru, nu depinde doar de tine, depinde și de constructor. Cât de serios este constructorul. În doi ani și jumătate, proiectul va avea un grad de maturitate de cel puțin 80%. În trei ani, maxim trei ani şi jumătate, va fi inclusiv la verde. În sensul că, arborii, copacii vor fi plantaţi”, a declarat Ciprian Ciucu.





























Comentează