DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ciprul somează Turcia: Să pună capăt impasului legat de gaze

iBalkan.net
cipru

Preşedintele ciprioţilor greci, Nicos Anastasiades, a cerut miercuri Turciei să înceteze blocarea operaţiunilor de explorare a gazelor în largul insulei, gaze de care ar putea, potrivit lui, să beneficieze atât ciprioţii greci, cât şi cei turci, odată ce ţara se va reuni, relatează France Presse. 'Retorica Turciei şi a ciprioţilor turci este nejustificată şi fără fundament. Aceasta nu serveşte poporului cipriot. Proiectele Republicii Cipru în materie de energie vor continua', a afirmat şeful statului într-un comunicat, conform Agerpres.

'Invit în mod public Turcia şi comunitatea cipriotă-turcă să revină la masa negocierilor', cu condiţia încetării încălcării drepturilor Ciprului în Zona sa economică exclusivă (ZEE), adaugă Nicos Anastasiades în textul menţionat. Nicosia acuză Ankara de la începutul lunii februarie de încălcarea dreptului internaţional, după ce a blocat în largul insulei o navă de foraj închiriată de gigantul italian Eni, care deţine licenţe de explorare în ZEE cipriotă.

Anastasiades a dat asigurări miercuri că bogăţiile naturale din insulă aparţin statului şi vor fi împărţite cu ciprioţii turci odată ce insula se va reunifica. Ciprul este divizat din 1974. Republica Cipru, stat membru al UE, îşi exercită de facto autoritatea doar pe două treimi din sudul ţării, restul de o treime, în nord, aflându-se sub administraţia autoproclamatei Republici turce a Ciprului de Nord, recunoscută numai de Ankara.

Procesul de reunificare se află în impas după eşecul de negocierilor de anul trecut, desfăşurate sub egida ONU. Activităţile de explorare a gazelor desfăşurate de Republica Cipru în ZEE au declanşat tensiuni cu Ankara, care cere suspendarea lor, în aşteptarea unei soluţii privind insula divizată. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat companiile internaţionale care vor să efectueze prospecţiuni în apele cipriote, argumentând că apără 'drepturile inalienabile' ale comunităţii cipriote-turce privind resursele naturale ale insulei.

Blocarea navei italiene a intervenit după anunţul făcut de Nicosia că a descoperit importante rezerve de gaze în zona sa economică, explorată în comun cu Eni şi compania franceză Total.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.