Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CIRC Greenpeace SOMEAZĂ statul român să ACHITE banii promiși celor care și-au construit case ecologice

canal2.md
bani euro

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) nu a făcut nici o decontare în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice. Persoanele admise în program așteaptă sumele promise, iar instalatorii autorizați au sistat lucrările. Greenpeace a solicitat explicații de la autorități, dar nu a primit răspuns.

Reprezentanții Greenpeace susțin că programul Casa Verde Fotovoltaice s-a împotmolit din nou, chiar și pentru cei care au fost declarați admiși. Conform informațiilor primite de la instalatori, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) nu a făcut încă nici o decontare. Acesta este principalul motiv pentru care montajul sistemelor fotovoltaice este oprit de către cei mai mulți dintre instalatori, conform Mediafax.

„Sunt instalatorul care a depus primul dosar de decontare la AFM, pe 15 septembrie. Neoficial, reprezentanți ai instituției mi-au spus că în maxim trei săptămâni vom primii banii. A trecut o lună și jumătate deja. Până acum, am făcut 7 instalări din 60 de dosare aprobate. Din cele 137 de aplicații pe care le-am depus, foarte multe au fost respinse. Acum nu mai montez pentru a nu intra în blocaj financiar. Nu am încasat decât contribuția proprie de la clienți, adică 10% din investiție, pentru clienții cărora le-am montat fotovoltaice. Montajele se fac pe banii firmei, nu avem resurse să continuăm”, a declarat Ionuț Chiriac, un instalator autorizat din Iași.

Montajele au început în luna august, iar primele cereri de decontare pentru aceste lucrări au fost depuse de instalatori la AFM la mijlocul lunii septembrie. Conform declarațiilor instalatorilor contactați de Greenpeace, AFM nu a decontat nici o lucrare. Acest lucru creează probleme financiare instalatorilor, care se tem să continue instalările. Termenul dat de AFM pentru implementarea proiectelor este de opt luni de la data semnării contractului de finanțare nerambursabilă, o parte din această perioadă neputând fi utilizată pentru montaje din cauza posibilelor condiții neprielnice aduse de sezonul rece.

„Semnalăm acest nou blocaj al programului AFM pentru că vrem ca declarațiile autorităților legate de sprijinirea energiei regenerabile să nu rămână doar vorbe. Zeci de mii de români și-au arătat deja interesul pentru a-și produce energia mai curat, cu impact scăzut asupra climei și mediului. Iată însă că o instituție care ar trebui să finanțeze proiectele de mediu din România nu-și face treaba, sabotând de doi ani stimularea financiară a prosumatorilor.” a spus Marian Mândru,reprezentantul Greenpeace.

Nici a doua sesiune de înscriere în cadrul programului nu a fost lansată în luna octombrie, așa cum declaraseră în luna august reprezentanții AFM. Greenpeace a solicitat explicații, dar nu a primit nici un răspuns.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.