Un accident cu trei mașini s-a produs joi dimineață pe centura municipiului Drobeta-Turnu Severin. Trei persoane au fost rănite. Circulația mașinilor este complet blocată.
Accidentul a avut loc pe E 70 - centura municipiului Drobeta-Turnu Severin, în județul Mehedinți.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că au fost implicate trei autoturisme.
În urma impactului sunt trei victime, aflate în evaluare medicală, mai anunță Infotrafic, citează Mediafax.
Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind în creștere, au precizat autoritățile.
Comentează