Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Circulaţie îngreunată pe DN 24: Un autoturism a intrat într-un cap de pod

accident

Circulaţia este blocată, duminică, pe un sens de mers pe DN 24, în comuna Soleşti, după ce un autoturism a intrat într-un cap de pod.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, la faţa locului s-au deplasat patru autospeciale din cadrul Detaşamentului Vaslui.

"La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un autoturism avariat, cele două persoane din interior fiind evacuate. Autoturismul lovise un cap de pod, iar în urma impactului s-au produs scurgeri de ulei şi combustibil pe carosabil. Circulaţia este întreruptă pe un sens de mers. Victimele accidentului au fost evaluate şi au primit primul ajutor medical. O femeie în vârstă de 51 ani a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, aceasta fiind diagnosticată cu politraumatisme în urma producerii unui accident rutier. Conducătorul auto, un bărbat de 53 de ani, a refuzat transportul la spital. Pompierii asigură măsuri PSI, curăţă şi spală asfaltul de combustibilul scurs. Circulaţia va fi reluată după ce carosabilul va fi curăţat şi spălat", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu, informează Agerpres.

Poliţiştii efectuează cercetări urmând să stabilească împrejurările producerii accidentului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.