Clubul elveţian FC Basel a anunţat marţi că s-a despărţit de antrenorul , la o zi după înfrângerea suferită în campionat în faţa celor de la Vaduz (1-2), scrie dpa potrivit Agerpres.
Conform conducerii clubului, actualul antrenor secund, Patrick Rahmen, va pregăti ca interimar echipa până la finele sezonului.
FC Basel, de 20 de ori campioană a Elveţiei, se află momentan pe locul 5 în campionat, la 24 de puncte de liderul Young Boys Berna, cu 9 etape rămase până la finele actualei ediţii interne.
Fost internaţional elveţian, Ciriaco Sforza (51 ani) a fost numit în august 2020 în locul lui Marcel Koller pe banca tehnică a celor de la FC Basel.
Ca jucător, Sforza a câştigat titlul în Bundesliga cu Kaiserslautern în 1998 abia promovată atunci în primul eşalon, şi a repetat triumful cu Bayern Munchen în 2001. În acelaşi an, internaţionalul elveţian cu 79 de selecţii la prima reprezentativă a ţării sale a câştigat şi Liga Campionilor cu gruparea bavareză.
În sezonul 1996-1997, Sforza a jucat pentru Internazionale Milano, iar în 1994, la CM din SUA, el a evoluat împotriva României, elveţienii câştigând atunci cu 4-1.
Ciriaco Sforza s-a despărțit de FC Basel
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

18
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
18

9
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
9

15
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
15

31
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
31

20
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
20

3.564
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.564

214
Ofertă uriașă pentru Cosmin Olăroiu. Clubul este pregătit să înceapă negocierile
214

133
Max Verstappen nu se răzgândește. Ar putea părăsi Formula 1: 'Nu mai este ceea ce vreau să fac'
133

26
Andreea Dragoman pierde cu a treia jucătoare a lumii la debutul la Cupa Mondială de tenis de masă
26

88
Carlos Alcaraz rămâne lider mondial. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat
88

243
Marius Șumudică a ajuns de urgență la spital. Ce s-a întâmplat cu antrenorul
243

31
Romelu Lukaku, atacantul echipei Napoli, respinge speculațiile privind o posibilă ruptură cu clubu
31

59
Cine ar putea să fie noul antrenor al lui Radu Drăgușin la Tottenham. Igor Tudor a plecat după 44 de zile
59















Comentează