Israel și Hamas sunt inamici înverșunați. Dar se și înțeleg în anumite privințe. Nici guvernul israelian și nici Hamas nu sunt interesați cu adevărat de o „soluție cu două state” pentru conflictul israeliano-palestinian. Și nici una dintre tabere nu vrea să oprească luptele în Gaza - chiar dacă Fâșia e devastată peste tot în jurul lor, arată o analiză Financial Times.
Cu toate acestea, luptele se vor încheia la un moment dat. A doua zi lumea se va confrunta cu întrebări care necesită răspuns urgent. Cine va reconstrui Fâșia, cine o va guverna, cum va fi aprovizionată?
Până și administrația Biden insistă că Israelul nu mai poate ocupa din nou Gaza. Însă relațiile dintre Israel și ONU practic s-au rupt. Iar ONU ar fi - și e de înțeles - reticentă să preia noi atribuții în Fâșie, dat fiind că peste 100 din angajații ei au fost uciși în asaltul israelian.
Fiindcă o alternativă mai bună nu există, SUA lucrează la readucerea Fâșiei sub administrația Autorității Palestiniene (PA), care guvernează teoretic și anumite părți din Cisiordania ocupată. Dar PA e considerată în general o administrație slabă și coruptă, fără prea multă credibilitate. (Și iată aici încă un lucru asupra căruia Israel și Hamas sunt de acord.)
Cât despre bani, am auzit demnitari ai UE declarând tranșant că Europa nu va plăti reconstrucția Fâșiei. (Banii necesari pentru Ucraina se ridică oricum la sume incredibile.) Congresul american nu pare în acest moment dispus să acorde nici un fel de asistență externă nimănui. Unii speculează că saudiții sau alte state arabe din Golf ar putea achita nota. Dar oare o vor face - dat fiind că în Gaza nici măcar nu există o structură politică vizibilă care să poată fi finanțată?
Așadar, s-ar putea să nu existe cale pentru a gestiona pe loc dezastrul din Fâșie fără un acord privind o soluție politică pe termen lung - fie și numai pe hârtie.
Saudiții, la fel ca americanii și UE, pledează de vreme îndelungată pentru o soluție cu două state - pe fundalul normalizării relațiilor dintre Israel și lumea arabă.
Însă în zilele acestea până și partizanii soluției cu două state par adesea stânjeniți să pronunțe sintagma. Și e de înțeles. Ideea a tot fost propusă vreme de 30 de ani - dar a refuzat cu încăpățânare să prindă rădăcini.
Nu mai există condiții de pace
Condițiile pentru soluția cu două state sunt, din cele mai multe puncte de vedere, incomparabil mai defavorabile acum decât erau în 1991 - când ideea a fost adoptată definitiv pe agenda internațională, la conferința de pace de la Madrid. La acea dată în Cisiordania ocupată existau sub 100.000 de coloniști israelieni. Astăzi sunt cam 500.000.
În anii '90 existau mișcări pacifiste înfloritoare și în Israel și printre palestinieni. Dar acestea se petreceau înainte de expansiunea coloniilor israeliene în Cisiordania ocupată, înainte ca palestinienii să pornească două intifade și atentate teroriste pe teritoriul Israelului, înainte de ascensiunea Hamasului în Fâșia Gaza și de atacurile israeliene repetate asupra aceluiași teritoriu.
Taberele pacifiste erau oricum marginalizate de ambele părți, chiar dinaintea atacului Hamas asupra Israelului. Acum, după cum scria și colegul meu Andrew England, până și unii israelieni care anterior participau la dialogul inter-comunitar au decăzut la poziția „ștergerii Fâșiei Gaza de pe fața pământului”. Dacă israelienii așa simt după atacurile Hamas din 7 octombrie, de ce ar avea palestinienii alte sentimente referitor la Israel, după mai bine de 17.000 de decese [cifra e avansată de Hamas - n.trad.] în Fâșia Gaza?
Adevărul neplăcut e că unele dintre cele mai grave suspiciuni reciproce ale celor două tabere sunt valide. Hamas a declarat în mod repetat că intenționează să distrugă Israelul și să masacreze și mai mulți israelieni. Iar anumite poziții din guvernul israelian sunt ocupate de extremiști de dreapta care visează fără să se ascundă să alunge palestinienii din Cisiordania ocupată și din Fâșia Gaza.
După 7 octombrie cabinetul Netanyahu nu a elaborat nici un fel de nouă viziune pe termen lung pentru problema israeliano-palestiniană. Ar putea fi din cauză că Israelul se concentrează într-atât pe obiectivul anihilării Hamasului încât nici nu poate gândi acum pe termen lung. Sau poate că guvernul plănuiește să-i forțeze pe locuitorii Fâșiei să treacă în Egipt - o idee respinsă în mod repetat deopotrivă de SUA și Egipt.
Netanyahu - la fel ca amicul său ocazional, Vladimir Putin (cei doi au avut o conversație îndelungată săptămâna aceasta) - poate speră că i se vor deschide noi perspective dacă și când Donald Trump va reveni la Casa Albă. Dar strategia aceasta vine și cu un impediment. Trump și ginerele lui, Jared Kushner, sunt partizani înflăcărați ai Israelului. Dar acordă extrem de multă importanță și relației lor cu saudiții. Prima vizită externă a lui Trump a fost în 2017 la Riad.
Unii apropiați ai prințului moștenitor Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al Arabiei Saudite, sunt uluitor de pragmatici în privința cauzei palestiniene. Singurul lucru care-i interesează cu adevărat e modernizarea Arabiei Saudite. Normalizarea relațiilor cu Israelul, un motor al progresului tehnologic, poate contribui la acest obiectiv - cum poate contribui și forțarea americanilor să-i acorde Riadului garanții de securitate. Dar saudiții sunt conștienți că nu-și pot normaliza relațiile chiar acum cu Israelul, întrucât ar părea că-i trădează pe palestinieni.
În consecință, dacă saudiții chiar se vor implica în reconstrucția Fâșiei Gaza, cu siguranță vor pretinde în schimb angajamente mai substanțiale din partea Israelului cu privire la un viitor stat palestinian.
Există o mulțime de motive pentru a ne îndoi că Israelul va pune vreodată în practică orice astfel de promisiune. Însă locuitorii Fâșiei nu pot fi lăsați pur și simplu să trăiască printre ruinele fostelor lor locuințe. A le oferi asistență pe termen scurt necesită în continuare o viziune pe termen lung referitoare la Palestina. Dacă oricine are o idee mai bună decât soluția cu două state, momentul potrivit pentru a o expune e chiar acum.
Sursa: Revista Presei Rador Radio România
Comentează