Prim-ministrul ceh Andrej Babis a calificat joi atacul Israelului asupra câmpului gazifer South Pars al Iranului drept "de neînţeles", relatează dpa, conform Agerpres.
"Această chestiune a distrus complet pieţele, preţul gazelor a explodat", a criticat liderul ceh în vârstă de 71 de ani, aflat la Bruxelles pentru un summit al UE, potrivit agenţiei de ştiri CTK.
Babis a menţionat că înainte încă nutrea speranţa că preţurile combustibililor şi energiei din ţara sa au atins deja vârful, pentru a adăuga că acum situaţia s-a schimbat complet.
O astfel de critică dură venită din partea sa este neobişnuită, în condiţiile în care Republica Cehă este considerată ca fiind unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Israelului în Uniunea Europeană.
Miercuri, Israelul a atacat instalaţiile de gaze South Pars, parte a celui mai mare zăcământ de gaze din lume, South Pars/North Dome, împărţit între Iran şi Qatar.
Miliardarul Andrej Babis guvernează în Cehia din decembrie anul trecut cu partidul său populist de dreapta, ANO, într-o coaliţie cu două partide de extremă dreaptă, aminteşte dpa.
În timpul campaniei electorale, el a dat vina pe guvernul liberal şi conservator anterior pentru creşterile de preţuri, inclusiv la alimente şi medicamente.




























Comentează