Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CJUE pune piciorul în prag - Spune că este singura care are autoritatea de a decide dacă organismele UE încalcă reglementările blocului comunitar

yabiladi.com
cjue

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a informat vineri că este singura care are autoritatea de a decide dacă organismele UE încalcă reglementările blocului comunitar, într-o mustrare faţă decizia Curţii Constituţionale a Germaniei, care a cerut marţi BCE să justifice, în decurs de trei luni, dacă achiziţiile sale de obligaţiuni sunt în conformitate cu mandatul, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

"La modul general, se aminteşte că, potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii de Justiţie, o hotărâre pronunţată cu titlu preliminar de Curte obligă instanţa naţională în ceea ce priveşte soluţionarea litigiului principal. Pentru a asigura o aplicare uniformă a dreptului Uniunii, numai Curtea de Justiţie, creată în acest scop de statele membre, este competentă să constate că un act al unei instituţii a Uniunii este contrar dreptului Uniunii. Astfel, divergenţele dintre instanţele statelor membre cu privire la validitatea unor asemenea acte ar fi de natură să compromită unitatea ordinii juridice a Uniunii şi să aducă atingere securităţii juridice. La fel ca celelalte autorităţi ale statelor membre, instanţele naţionale sunt obligate să asigure efectul deplin al dreptului Uniunii. Doar astfel poate fi asigurată egalitatea statelor membre în Uniunea creată de acestea.
Instituţia se va abţine de la orice altă comunicare pe această temă", precizează CJUE.

În decembrie 2018, Banca Centrală Europeană a câştigat un proces important după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că programul de achiziţii de obligaţiuni în valoare de 2.600 miliarde de euro demarat de BCE este conform cu dreptul european, respingând astfel o plângere formulată de un grup de eurosceptici germani.

Citește și: PROTEST Presa din Timișoara, scrisoare DESCHISĂ către Iohannis și Orban și către Parlament privind JIGNIRLE aduse de primarul Nicolae Robu jurnaliștilor .

Decizia CJUE, care era una aşteptată, a pus capăt unei dispute juridice care timp de mai mulţi ani a aruncat o umbră de îndoială asupra stimulentelor BCE şi totodată a fixat un precedent pentru deciziile viitoare.

CJUE a respins argumentele celor care susţineau că BCE a împrumutat practic guvernele europene cu programul său PSPP (Public Sector Purchase Programme - PSPP). "Curtea a decis că programul PSPP pentru achiziţionarea de obligaţiuni guvernamentale de pe piaţa secundată nu încalcă legislaţia UE. Programul nu depăşeşte mandatul BCE şi nu contravine prevederilor care interzic finanţarea monetară", se arată în decizia emisă de judecătorii de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Şi preşedintelui BCE, Christine Lagarde, a dat asigurări joi că instituţia nu este descurajată de decizia Curţii Constituţionale a Germaniei..

"Suntem o instituţie independentă, răspundem în faţa Parlamentului European, punem în practică mandatul pe care l-am primit. Vom continua să facem orice va fi necesar pentru a ne îndeplini mandatul. Fără să fim descurajaţi, vom continua să facem asta", a afirmat Christine Lagarde.

În cazul în care BCE nu poate dovedi că achiziţiile sale de active nu încalcă tratatele europene, Banca Centrală a Germaniei trebuie să înceteze să mai cumpere obligaţiuni guvernamentale în cadrul programului de relaxare cantitativă demarat de BCE, au decis marţi judecătorii Curţii Constituţionale a Germaniei, o decizie cu implicaţii incerte asupra viitorului programului BCE.

Decizia judecătorilor de la Karlsruhe se referă la obligaţiunile suverane în valoare de mii de miliarde de euro pe care BCE le-a achiziţionat începând din 2015. Încă din 2017, judecătorii Curţii Constituţionale a Germaniei au ridicat unele obiecţii faţă de participarea Bundesbank la o parte a programului de achiziţii de active, cunoscut sub denumirea de Public Sector Purchase Program (PSPP), care, în opinia judecătorilor, ar putea însemna angajarea băncii centrale în finanţarea directă a guvernelor, lucru pe care BCE nu are voie să îl facă.

"Bundesbank nu va mai putea participa la implementarea şi execuţia deciziilor BCE în cazul în care Consiliul guvernatorilor BCE nu va adopta o nouă decizie care să demonstreze în mod comprehensibil şi substanţial că PSPP nu este disproporţionat în raport cu efectele economice şi de politică fiscală", se arată în decizia judecătorilor Curţii Constituţionale a Germaniei.

Achiziţiile de obligaţiuni suverane efectuate de BCE fac parte din faimosul program de relaxare cantitativă (quantitative easing) lansat în luna martie 2015 pentru a susţine economia zonei euro. Prin intermediul acestui program, instituţia de la Frankfurt a injectat pe piaţă 2.600 miliarde de euro până în luna decembrie 2018, înainte de a reactiva acest program în noiembrie 2019, în contextul unor evoluţii conjuncturale care între timp s-au transformat într-o recesiune istorică din cauza crizei sanitare şi a măsurilor de izolare care au legătură cu pandemia de coronavirus. Între timp, achiziţii suplimentare în valoare de peste 1.000 de miliarde de euro au fost decise, începând din luna martie, numai pentru 2020 via o prelungire a programului de relaxare cantitativă, dar şi graţie celor 750 de miliarde de euro alocate pentru noul "program de urgenţă contra pandemiei" (PEPP).

Un grup de reclamanţi din Germania, printre care figurează economistul Bernd Lücke, fost membru fondator al partidului de extremă dreapta AfD, un fost responsabil al conservatorilor bavarezi de la CSU, Peter Gauweiler, precum şi Patrick Adenauer, nepotul fostului cancelar al Germaniei, susţin că prin intermediul programului de relaxare cantitativă BCE finanţează în mod direct statele europene şi îşi depăşeşte mandatul care îi cere doar să garanteze un anumit nivel al inflaţiei în zona euro.

Sesizată să se pronunţe de către judecătorul de la Karlsruhe, Curtea de Justiţie Europeană a declarat la finele lui 2018 că programul de relaxare cantitativă este conform cu dreptul european şi nu constituie o finanţare ilegală a statelor.

Deşi Curtea Constituţională de la Karlsruhe nu poate bloca în mod direct acţiunile BCE, ea poate interzice Băncii Centrale a Germaniei să mai participe la acest program contestat, ceea ce ar priva BCE de o bună parte din "puterea sa de foc".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.