Clădirea unei școli emblematice în România, reinaugurată oficial după lucrări de renovare care au durat cinci ani

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 23-04-2024

Actualizat: 23-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău

Elevii Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău au revenit în clădirea monument istoric a şcolii, unde timp de cinci ani s-au desfăşurat lucrări de renovare. Copiii s-au reîntors în aceste clase din luna martie, dar clădirea a fost reinaugurată oficial marţi.

 

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, viceprimarul Ionuţ Apostu şi directorul Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, Camelia Voicu, au tăiat panglica şi au reinaugurat, marţi, în mod oficial, clădirea renovată din temelii, în care elevii liceului au revenit din 25 martie.

La redeschiderea oficială au participat oficialităţi locale şi judeţene, profesorii colegiului, dar şi foşti elevi şi cadre didactice care au predat la liceu înainte de renovarea începută în primăvara anului 2019. O slujbă de sfinţire a fost oficiată de Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, IPS Ciprian, iar invitat de onoare al manifestărilor organizate marţi a fost poeta Ana Blandiana,  potrivit news.ro.

Timp de cinci ani elevii au învăţat într-o clădire a unui liceu industrial din Buzău şi, chiar dacă au revenit în clădirea situată pe strada Independenţei din municipiul Buzău, lucrările nu sunt în totalitate finalizate. Mai este nevoie de anumite finisaje, dar şi de dotarea cu mobilier şi echipamente a tuturor claselor, întrucât, în prezent, sălile de clasă sunt dotate cu mobilier vechi de mai mulţi ani, iar amfiteatrul liceului este doar o sala goală cu balcon şi scenă al cărui mobilier nu a mai fost montat în aşteptarea noilor dotări.

De altfel, pentru evenimentul festiv organizat marţi, au fost folosite scaunele din sălile de curs care au fost aduse în amfiteatru, iar în clase au rămas doar băncile.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri