Premium
Citeam, în august, pe pagina ta de Facebook, o confesiune dureroasă, desprinsă parcă din filme, din care reieşea că ai fost trădată şi ai ales să pleci. Ce s-a întâmplat, atunci, de fapt?
Adevăratele dureri sunt cele pe care le duci în tăcere şi în legătură cu care nu vrei să fii nici compătimit şi nici mângâiat. Omul pe care îl iubeam, cel pe care îl consideram sufletul meu pereche, pe care l-am ales şi căruia i-am dăruit doi copii superbi şi sănătoşi dispăruse, de o lungă perioadă de timp, din viaţa de familie. Se întâmplase cu un an în urmă ca, în viaţa iubirii mele, a tatălui copiilor mei, să apară altcineva. Soţia şi copiii nu mai contau, ne uitase, păream nişte străini. Implicarea, respectul, sentimentele lui nu mai existau, nu mai era acel bărbat căruia i-am dăruit totul, pentru care am renunţat la multe şi căruia i-am dăruit doi copii. Nu mai ştiam cum arată, cine este, ce vrea, de ce continuă să mă mintă din orice, de ce nu apărea când aveam nevoie de el. Nu mai era pentru noi. În schimb, era pentru altcineva. Am trăit mult timp în minciună, durere, suferinţă, singurătate şi umilinţă. Aveam discuţii fără niciun rezultat. După multe insistenţe şi rugăminţi, chiar şi cererea unui divorţ amiabil, după alte şi alte apariţii ale lui lângă acea femeie de care toată lumea ştia, dar nimeni nu lua atitudine, mi-am luat inima în dinţi şi am scris acel mesaj, după care m-am trezit dată afară din casă de către omul căruia m-am dăruit, cândva. Şi nu am fost dată afară singură, ci cu ambii copii, potrivit okmagazine.ro.
Şi cum a fost viaţa ta până să auzim acel strigăt, cumva disperat?
Probabil toată lumea a crezut că am trăit ca o regină. Nu e deloc aşa. Nu mi-am dorit niciodată să trăiesc cu mult, ba din contră, mi-am dorit să construiesc alături de jumătatea mea. Când l-am cunoscut pe tatăl copiilor mei, eram o femeie care muncea. Aveam o casă, eram pe picioarele mele. Nu eram scoasă numai în restaurante luxoase sau dusă în vacanţe de lux. Şi nici nu visam asta. Ba chiar petreceam mult timp la mine, găteam împreună, ne uitam la filme. Povestea noastră a început după ce Gabi mi-a lăsat un mesaj pe Facebook, apoi al doilea şi tot aşa, dar eu nu l-am luat în seamă, m-am gândit că oricum aşa îl ştiam din presă. Insistenţa lui nu am întâlnit-o la niciun bărbat, iar într-un final, din politeţe, i-am răspuns la unul dintre mesaje, cam la o lună de zile de la primul. Din luna noiembrie a acelui an până în martie anul următor, am fost prieteni. Vorbeam la telefon, ieşeam în oraş şi cam atât. Mi-a plăcut că nu a cedat, m-a cucerit uşor, cu flori şi prăjituri. M-a fascinat bucuria cu care vorbea despre copii, îmi spunea cât de mult îşi doreşte o familie, dar doar cu o femeie loială şi familistă. Acum stau şi mă gândesc că nu şi-a dorit nimic cu adevărat, ci era doar un tip supărat şi dezamăgit, rănit în dragoste, cu probleme financiare pe atunci, care căuta un refugiu şi stabilitate.
Şi când ai simţit că se întâmplă ceva ce tulbură liniştea familiei?
Era genul de soţ căruia nu îi plăcea să stea prea mult în familie, nici măcar în weekend. Tot timpul găsea ceva de făcut, justificând că munceşte sau că doreşte să joace poker cu prietenii. Refuza orice masă în familie, ieşirile cu copiii, se agăţa de tot felul de minciuni, care întotdeauna aveau picioare scurte. Am simţit aceste lucruri când deja avea sentimente pentru altcineva, nu mai avea limite şi respect pentru nimeni şi nimic.
Acum cât de des îi vede pe copii? Vorbeşte cu ei, îi simt lipsa, întreabă de el?
Îi vede atât cât şi-a dorit, adică două weekenduri pe lună şi în vacanţe. Dumnezeu ne-a dat aceşti copii să ne bucurăm de ei, să-i creştem împreună, să le fim alături şi să-i pregătim pentru societate, pentru viaţă, dar am ajuns să ne plimbăm pe holurile instanţei şi să ni-i împartă aşa cum prevede legea. Normal că întreabă de tatăl lor, vorbesc cu el la telefon, eu le vorbesc zilnic despre el, le-am cumpărat un calendar în care tăiem zilele până la ziua în care el vine să îi ia. Gabriel a început să pună întrebări la care încerc să răspund sincer, cât poate înţelege la vârsta de 5 ani.
Dar voi doi mai comunicaţi în vreun fel?
Consider comunicarea ca fiind baza unei relaţii, indiferent dacă a fost scurtă sau lungă. Mi-am dorit mereu o comunicare sănătoasă, dar nu s-a întâmplat niciodată. Acum vorbim strict despre programul copiilor.
Aţi avut şi prima înfăţişare la proces. Cum a decurs, care au fost primele concluzii?
Simt că va fi un proces extrem de lung şi cu multe încercări emoţionale. Nu e un lucru fantastic, despre care pot spune ceva. Nu este uşor, mai ales când există şi copii implicaţi, dar nu există înţelegere.
Eşti o mamă singură momentan. Cum gestionezi viaţa familiei? Cum arată viaţa ta acum, singură cu doi copii?
Mamă singură sunt de un an, iar aşa cum am gestionat-o până acum, la fel o voi gestiona şi de acum încolo. O mamă singură este un rol greu, însă dacă eşti puternică, îţi va da multe satisfacţii. Am fost mereu responsabilă de educaţia copiilor, m-am ocupat de casă, de soţ. Singura opţiune a unei mame singure este să fie puternică, altfel nu va face faţă presiunilor şi aşteptărilor. Am privit în urma paşilor mei şi mi-am dat seama că tot ce s-a întâmplat m-a făcut mai puternică.
Dar cum îţi doreşti tu să se termine acest proces? Crezi că el, de acum încolo, chiar dacă nu mai poate fi un soţ bun pentru tine, ar putea fi un tată bun pentru copii?
Mi-aş fi dorit ca acest proces să nu existe. Îmi iubesc enorm copiii şi vreau să îi menajez cât pot. Îmi doresc ca, într-un final, tatăl să conştientizeze acest lucru şi să ia cea mai bună decizie pentru copiii noştri, care merită să se bucure zi de zi de prezenţa părinţilor, de căldură şi iubire. Doi oameni maturi pot rămâne într-o relaţie minunată de dragul copiilor, dacă le pasă de ceea ce simt copiii. Eu pot face acest lucru pentru ei. Dacă soţ sau soţie nu poţi fi, atunci părinte să fii. Asta dacă le doreşti binele cu adevărat.
Te-ai întors recent la muzică. O vezi ca pe o vindecare, ca pe o abordare cathartică? Te întreb pentru că melodia Tată de duminică pare fix povestea ta recentă.
Sunt fericită că am revenit la muzică şi nu voi mai renunţa niciodată. În acest moment, copiii şi muzica sunt liniştea mea, plăcerea şi satisfacţia. Melodia s-a născut din trăirile mele, am simţit că fac parte din viaţa mea şi m-am gândit că sunt multe femei în această situaţie. Multe se vor regăsi. Mame care o iau de la zero şi care nu se mai uită înapoi.
