Claudiu Manda îi dă replica lui Tudose, după ce premierul a făcut 'mișto' de mitingul PSD de la Craiova: 'Miting inclusiv la Brăila'

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 04-12-2017

Actualizat: 04-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Mitingul organizat la Craiova de către PSD Dolj în data de 9 decembrie a fost autorizat de primărie și, potrivit anunțului postat pe rețelele de socializare de către organizatori, manifestarea a fost denumită "Hai la Universitate/Să le spunem că #AJUNGE". Senatorul Claudiu Manda, lider al organizaţiei PSD Dolj, estimează că la mitingul organizat pe 9 decembrie, la Craiova, vor fi prezente 30.000 de persoane. Totodată, acesta a estimat că este posibil ca un astfel de miting să fie organizat inclusiv la Brăila.

"Sunt foarte multe organizaţii judeţene care vor face. Nu pot să vă spun care sunt, pentru că nu am eu astfel de listă. (...) La Dolj ne aşteptăm să fie, probabil, în jur de 30.000 de oameni. Nu suntem într-o luptă şi într-o competiţie. Credem că e momentul ca oamenii să spună: ajunge, am înţeles, am auzit ce se strigă în piaţă, credem totuşi că ţara aceasta ar trebui să fie o ţară normală. (...) Cred că există posibilitatea să fie miting inclusiv la Brăila", a declarat Manda, la Palatul Parlamentului.

Amintim că săptămâna trecută mitingul PSD de la Craiova a fost luat la „mișto” de șeful Guvernului. Premierul Mihai Tudose a răspuns ironic atunci când a fost întrebat dacă merge la mitingul din Bănie.

”Reporter: La mitingul PSD de la Craiova veți merge?

Mihai Tudose: Nu știu. Eu sunt parlamentar de Brăila!, a fost replica lui Tudose.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri