Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Clericul român care a propovăduit Evanghelia pe pământ nipon a fost comemorat în Episcopia de Bălți

facebook.com
Biblia biblioteca carti

Arhimandritul Anatolie Tihai a fost comemorat sâmbătă în biserica din Corlăteni, Rep. Moldova. Slujba parastasului a fost oficiată de Episcopul Antonie de Bălţi, la împlinirea a 182 de ani de la naşterea cuviosului care a contribuit la încreştinarea ţinutului nipon, notează Basilica.ro.

Când a mers în Japonia, Cuviosul Anatolie a găsit doar 50 de creştini ortodocşi, iar când a plecat a lăsat acolo peste 20.000 de ortodocşi.

Ierarhul l-a numit pe clericul român un „exemplu de misionar pentru fiecare slujitor al altarului în activitatea sa de propovăduitor al Evangheliei lui Hristos”.

Cuviosul Anatolie s-a născut în data de 23 noiembrie 1838 în satul Tărăsăuţi din judeţul Hotin (Bucovina). A urmat cursurile şcolii primare în oraşul Bălţi, apoi a absolvit Seminarul Teologic din Chişinău şi Academia Teologică din Kiev, întemeiată de Sfântul Ierarh Petru Movilă.

A trăit în Muntele Athos patru ani, unde a și fost tuns în monahism în 1865 la Mănăstirea Zografu. Acolo a învăţat limbile greacă şi bulgară, precum şi arta picturii bizantine.

Ulterior a fost trimis să-l ajute pe Părintele Nicolae (Sfântul întocmai cu apostolii Nicolae Kasatkin) în lucrarea sa misionară din Japonia, devenind cel mai bun colaborator al său.

Citește și: De la 1 ianuarie 2021, Laura Codruța Kovesi își intră în pâine! Șefa Parchetului European a dezvăluit cine va intra sub lupa ei

A fost paroh al bisericii ortodoxe şi superior al Centrului misionar din Hakodate (1872-1878), profesor al Seminarului Teologic Ortodox din Japonia (Surugadai Kanda, Tokio), întemeietor al bisericii din Osaka (1878), conducător al Misiunii Ortodoxe Ruse în Japonia (1879-1881), profesor şi director al Şcolii de catiheţi din Osaka (1882-1889).

În 1880, Cuviosul Anatolie a fost ridicat la rangul de arhimandrit. La sfârşitul anilor 1880, sănătatea sa a început să se înrăutăţească, iar în vara anului 1890 s-a întors în Rusia, unde a trecut la cele veşnice în ziua de 28 noiembrie 1893.

Cuviosul Anatolie Tihai s-a remarcat şi ca poliglot, cunoscând, pe lângă limba română maternă mai multe limbi străine: rusă, greacă, japoneză, bulgară, engleză şi slava bisericească, având noţiuni de franceză, germană şi chineză.

A întreprins mai multe călătorii misionare în întreg cuprinsul Japoniei, una în China (1888) și a lăsat posterității două jurnale. Primul jurnal misionar al Cuviosului Anatolie Tihai a apărut, în ediţie bilingvă româno-niponă, la Editura Episcopiei de Bălţi, în anul 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Antonie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.