Clotilde Armand, apel la primarii din ţară: 'Nu susţineţi crima din urbanism promovată de PNL şi PSD'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 26-06-2023

Actualizat: 26-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, face apel la edilii din ţară să nu susţină modificările la Codul urbanismului propuse de coaliţia guvernamentală, pe motiv că acestea atentează la "siguranţa" şi "sănătatea" cetăţenilor.


"Modificările aduse urbanismului de către actuala coaliţie sunt criminale. Liniştea pe acest subiect este înspăimântătoare. Am semnalat eu, a semnalat primarul Capitalei şi am dat exemple de ce PNL şi PSD fac un atentat la siguranţa şi sănătatea cetăţenilor prin modificările respective. În rest? Cam atât. Linişte asurzitoare. Mii de primari care tac", a scris Armand, luni, pe Facebook.

Ea a subliniat că aceste prevederi, pe care le-a calificat drept "toxice", se aplică în toate oraşele.

"Fac un apel la dumneavoastră să nu susţineţi crima din urbanism promovată de PNL şi PSD şi să vă alăturaţi celor care nu vor blocuri între case, cartiere rezidenţiale în parcuri, monumente istorice demolate şi betonarea pădurilor şi a spaţiilor verzi", le-a transmis Clotilde Armand primarilor din ţară.

Şi primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a criticat noile prevederi propuse în materie de urbanism. Potrivit acestuia, Codul urbanismului este din nou "sub asalt", având în vedere că amendamentele "nocive" oprite la Senat revin în dezbatere, marţi, la Comisia de administraţie din Camera Deputaţilor.

El a menţionat, într-o postare pe Facebook, amendamente propuse de PSD, despre care a spus că reprezintă un "pericol major": trecerea Planurilor urbanistice zonale la sectoare; "supraetajări abuzive", cu unul sau chiar două niveluri peste limitele aprobate prin documentaţii urbanistice; construirea mult mai uşoară pe spaţiul verde.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri