Clotilde Armand face ședință mare la Sectorul 1: a chemat ministrul și toți șefii instituțiilor din zona de mediu

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 24-06-2021

Actualizat: 24-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a convocat joi, de la ora 14.00, ședința Consiliului Local al Sectorului 1. Deoarece se va vorbi din nou despre problema deșeurilor, la ședință au fost invitați ministrul mediului și șefii instituțiilor de protecția mediului.

Primăria Sectorului 1 a anunțat că pe ordinea de zi a ședinței sunt „mai multe subiecte importante pentru comunitate, cum ar fi problema deșeurilor și criza provocată de operatorul de salubritate”.

La ședință au fost invitate mai multe persoane care nu fac parte din aparatul Primăriei sau din Consiliul Local.

„Primarul Sectorului 1 a lansat invitații de participare la această ședință ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, prefectului Municipiului București, Alin-Bogdan Stoica, președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Florin-George Gârbacea, președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), Ionel Tescaru, și comisarului general al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu. Toate părțile implicate trebuie să fie prezente pentru a decide și a găsi soluția cea mai bună pentru locuitorii din București”, a anunțat primarul Clotilde Armand.

Ședința va începe la ora 14.00 și va fi transmisă în direct pe canalele Primăriei de pe rețelele de socializare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri