Clubul Hebei China Fortune din Super Liga chineză (CSL) a început să returneze banii fanilor care-şi achiziţionaseră abonamente pentru întreg sezonul, scrie Xinhua.
''Din cauza pandemiei de coronavirus, campionatul se va finaliza în spatele uşilor închise aşa că am decis să returnăm susţinătorilor banii pe abonamente. Mulţumim însă tuturor fanilor pentru sprijinul acordat'', se arată într-un comunicat al clubului.
Federaţia chineză de fotbal a anunţat că sezonul CSL 2020, care iniţial era programat să înceapă pe 22 februarie, va debuta pe 25 iulie.
Din motive sanitare, cele 16 echipe din Super Ligă vor disputa meciurile doar în două locaţii: oraşul portuar Dalian (nord-estul ţării) şi oraşul Suzhou (estul Chinei), în apropiere de Shanghai, a indicat federaţia într-un comunicat.
Unii dintre jucătorii străini s-ar putea să nu fie în măsură să se alăture echipelor lor, în condiţiile în care China interzice în continuare accesul în ţară pentru aproape toţi cetăţenii străini, din cauza Covid-19.
În ultimii ani, Beijingul a făcut din dezvoltarea fotbalului o prioritate naţională, cu obiectivul de a se ajunge ca într-o zi China să câştige Cupa Mondială. În acest sens, numeroşi fotbalişti sau antrenori străini sunt curtaţi de cluburile chineze.
Unul dintre tehnicienii care lucrează în prezent în Super Liga chineză este Cosmin Olăroiu, actualul antrenor al echipei Jiangsu Suning.
Campioana en titre a Chinei, Guangzhou Evergrande, este pregătită de italianul Fabio Cannavaro, campion mondial cu Squadra Azzurra în 2006, ca jucător.
De asemenea, spaniolul Rafael Benitez, fostul antrenor al lui FC Liverpool şi câştigător al Ligii Campionilor, conduce acum echipa Dalian Pro.
Super Liga chineză de fotbal, care debutează în mod tradiţional primăvara, este una dintre primele competiţii sportive din lume care şi-a revizuit calendarul din cauza noului coronavirus.
Clubul Hebei China Fortune returnează banii fanilor care-şi achiziţionaseră abonamente pe tot anul
Articole Similare

0
Echipa lui Chivu, eliminată din Liga Campionilor de Bodo/Glimt. Inter a pierdut pe Meazza
0

14
Mbappe nu joacă în returul cu Benfica Lisabona
14

643
VIDEO Donald Trump, în centrul unor controverse după ce a distribuit un videoclip creat cu AI – A ironizat echipa de hochei a Canadei
643

17
Amalia Covaliu este vicecampioana europeană la sabie junioare
17

20
Atletico Madrid s-a calificat în optimile Ligii Campionilor
20

11
Unirea Slobozia l-a transferat pe atacantul ucrainean Denis Yanakov
11

27
FC Barcelona anunță amenzi uriaşe pentru jucători în caz de întârziere în zilele de meci
27

21
Preşedintele Mexicului promite securitate maximă la Cupa Mondială 2026
21

24
Courtois despre cazul Vinicius-Prestianni: Este la fel de grav pentru că acestea sunt insulte homofobe
24

55
Mihai Stoica, mai sincer ca niciodată: Noi nu știu dacă merităm
55

29
George Pușcaș dezvăluie ce obiective are după ce a semnat cu Dinamo
29

56
Informaţii pentru suporterii care au achiziţionat bilete la meciul de la Istanbul, cu Turcia, din play-off-ul pentru calificare la CM
56

195
Gigi Becali, reacție după ce Iuliana Demetrescu a fost trântită de un jucător de la FCSB: 'Îmi este milă de ea. Ea trebuie să vadă jucătorii, nu să intre în ei'
195
















Comentează