Cluburile din Premier League ar putea ajunge la un acord care permite efectuarea a cinci schimbări într-un meci

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 30-03-2022

Actualizat: 30-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cluburile din Premier League sunt aproape să ajungă un acord care să permită efectuarea a cinci schimbări într-un meci, scrie cotidianul The Times, citat de RMC Sport.

Premier League este singurul dintre cele cinci mari campionate care a păstrat regula celor trei schimbări în timpul meciurilor. Potrivit The Times, ar urma să aibă loc o evoluţie, deoarece cluburile sunt pe punctul să accepte regula celor cinci înlocuiri din sezonul viitor. Acest subiect ar urma să fie supus unui nou vot al cluburilor la o reuniune prevăzută joi la Londra, potrivit Agerpres.

Odată cu izbucnirea pandemiei de Covid-19, numeroase campionate din Europa au decis să pună în aplicare regula celor cinci modificări, pentru a ajuta cluburile să facă faţă calendarului încărcat, iar această noutate este pe cale să devină permanentă.

Regula celor cinci schimbări ar urma să le facă plăcere marilor cluburi din Anglia, care militează de mai mult timp pentru introducerea ei.

Încă din 2020, Pep Guardiola şi Juergen Klopp au deplâns faptul că această măsură nu este aplicată în Anglia. Primul, antrenorul lui Manchester City, a fost chiar pesimist: "Nu înţeleg cum vede Premier League situaţia. (...) Nu cred ca situaţia se va schimba. (...) Fiecare îşi urmăreşte propriul interes."

Cluburile mai mici din Anglia s-au arătat de mai multe ori îngrijorate că echipele de top ale campionatului vor fi favorizate de regula celor cinci schimbări.

Klopp, tehnicianul lui Liverpool, a spus la un moment dat: "Este singurul mare campionat cu trei schimbări (...) Dacă 14 echipe nu sunt de acord cu cele cinci schimbări, regula aceasta ar putea fi cel puţin permisă pentru primele şase echipe ale campionatului dacă o doresc."

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri