DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un copil de un an și 9 luni, ținut cu forța pe oliță, la creșă. A ajuns acasă plin de vânătăi

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Un copil de un an și 9 luni ar fi fost ținut cu forța pe oliță, în prima sa zi la o creșă din Cluj-Napoca. Mama și-a găsit băiețelul plin de vânătăi și zgâriat la gât și coloană, motiv pentru care a depus o plângere la Poliție.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că a fost începută o anchetă de către Centrul Bugetar de Creșe Cluj-Napoca.

„Centrul s-a autosesizat după ce s-au primit informații despre cazul unui copil de un an și nouă luni, dus, luni, de mama sa în prima zi la creșă. Acesta era în grupă cu alți copii, iar în momentul în care trebuia pus pe oliță o asistentă l-a ținut cu forța, prinzându-l de umeri și de mâini. Mama sa l-a scos de la creșă în jurul orei 12 iar acasă a constatat că băiețelul prezenta vânătăi și zgârieturi la nivelul gâtului și coloanei, astfel că l-a dus pe micuț la Spitalul de Copii, după care a sesizat Poliția”, a spus Oana Buzatu.

Citește și: PSD iese la atac: ne opunem categoric majorării vârstei de pensionare

Potrivit acesteia, conducerea Centrului Bugetar de Creșe a dispus imediat scoaterea asistentei de la contactul cu cei mici și a intrat în concediu fără salariu.

Buzatu spune că se vor lua măsuri drastice, pentru că așa ceva nu este permis să se întâmple într-o creșă din Cluj-Napoca, iar Centrul Bugetar de Creșe Cluj-Napoca va revizui toate procedurile interne pentru a se asigura că astfel de incidente nu vor mai avea loc.

Reprezentanții IPJ Cluj au declarat, la rândul lor, că o anchetă a fost deschisă și de către polițiștii clujeni după ce mama copilului a făcut o plângere.

Băiețelul a fost dus pentru investigații medicale la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, dar nu a rămas internat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.