CM 2022: Căpitanul Franţei se aşteaptă la un 'climat ostil' la semifinala cu Maroc

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 13-12-2022

Actualizat: 13-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: www.dailystar.co.uk

"Marocul nu a ajuns întâmplător la acest nivel şi nu putem avea decât admiraţie şi respect pentru parcursul lor. Când învingi Belgia, Spania, Portugalia este pentru că există multă calitate în ceea ce priveşte starea de spirit în grup şi pe teren. Va fi un climat ostil, ne pregătim pentru toate, în linişte, cu seninătate. Trebuie să fim pregătiţi să ne ridicăm nivelul şi să ne autodepăşim. Trebuie să fim foarte precişi în abordarea acestui meci. Tuturor ne pasă că ne reprezentăm ţara", a declarat Lloris marţi, în cursul unei conferinţe de presă.

"Suntem în bula noastră de la debutul acestei competiţii. Nu avem ecouri şi nici informaţii cu privire la ceea ce se petrece în exterior. Suntem concentraţi pe pregătirea acestui meci, în hotelul nostru. Ne apropiem de ceva foarte important şi, cu cât avansăm, cu atât e nevoie de o concentrare extremă. Suntem în competiţie şi vrem să continuăm să trăim mari emoţii", a mai spus goalkeeper-ul francez.

În afara miilor de suporteri marocani aflaţi deja în Qatar şi care şi-au făcut simţită prezenţa la meciurile de până acum ale "Leilor din Atlas", compania aeriană marocană a anunţat că marţi şi miercuri va efectua 30 de zboruri către Doha pentru a transporta alţi fani care doresc să asiste la semifinala cu Franţa.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri