Angajaţii din sectorul public din Qatar vor lucra doar între orele 7:00 şi 11:00 şi într-un procent de 80% în regim de telemuncă între 1 noiembrie şi 19 decembrie, pentru a reduce riscul de aglomeraţie odată cu sosirea spectatorilor la Cupa Mondială de fotbal 2022, a anunţat miercuri guvernul, informează AFP.
Sectoarele de securitate şi sănătate, precum şi companiile private nu sunt afectate, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului guvernamental de comunicare (GCO), Dr. Mohammed bin Nuwaymi Al Hajri, pe Twitter.
În perioada 1-17 noiembrie, şcolile publice şi private vor fi deschise între orele 07:00 şi 12:00, închizându-se mai devreme decât în mod normal. Vacanţele şcolare sunt apoi programate până pe 22 decembrie.
Cornişa din Doha, unde vor fi amenajate principalele zone rezervate fanilor în timpul turneului, va fi doar pietonală în perioada 1 noiembrie - 19 decembrie. De obicei foarte aglomerată, această axă de circulaţie de-a lungul mării leagă principalele cartiere ale capitalei Doha.
Qatarul aşteaptă mai mult de un milion de vizitatori în timpul turneului, care va avea loc între 20 noiembrie şi 18 decembrie.
CM 2022: Program redus şi telemuncă în sectorul public în Qatar
București
22°C
Articole Similare

5
VIDEO David Popovici lansează o nouă campanie de donaţii pentru copii: Niciun copil nu ar trebui să simtă că e singur
5

44
Discurs total neașteptat al fiul lui Ion Țiriac la turneul ATP de la București. A vorbit despre războiul din Orientul Mijlociu: 'Să ne întoarcem fața spre Dumnezeu'
44

27
Mbappe 'a venit aici pentru astfel de meciuri', a spus Arbeloa înaintea partidei cu Bayern
27

34
Carlos Alcaraz pe primul loc în clasamentul ATP: Pe ce loc se află cel mai bine clasat român
34

110
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu nu s-a modificat: Întâlnire a echipei medicale, pentru a decide conduita terapeutică imediată
110

34
Căpitanul U21 Alexandru Muși, votat 'tricolorul lunii'
34

63
Meciul FC Barcelona – Atletico Madrid va fi arbitrat de românul Istvan Kovacs
63

77
Corvinul Hunedoara critică modificările aduse Legii 4/2008
77

41
VIDEO Sevilla FC, confruntare tensionată cu suporterii după înfrângerea cu Real Oviedo
41

175
Ionuț Lupescu, mesaj pentru Mircea Lucescu, internat la ATI: Acum dumneata duci cea mai grea luptă, cu cel mai puternic adversar
175

91
Sorana Cîrstea rămâne cea mai bine clasată româncă în WTA
91

77
Bernardo Silva va pleca de la Manchester City după nouă ani
77

6.399
Starea lui Mircea Lucescu se deteriorează accelerat: inconștient și fără reacție la tratament
6.399
















Comentează