DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CMBSU a dispus să fie organizate puncte de acordare a asistenţei medicale şi de distribuţie a apei potabile

smartradio.ro
canicula femeie vara caldura fantana apa

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a dispus, printr-o hotărâre adoptată miercuri, organizarea de puncte de acordare a asistenţei medicale şi de distribuţie a apei potabile pentru persoanele vulnerabile, având în vedere zilele caniculare din Capitală, potrivit Agerpres.

Potrivit Planului de măsuri pentru prevenirea, diminuarea şi atenuarea efectelor negative ale caniculei şi secetei, precum şi altor fenomene meteorologice ce se pot produce în perioada de vară pe teritoriul Capitalei, prin grija Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului urmează să se identifice persoanele vulnerabile, să se asigure un Telverde şi să se organizeze puncte de acordare a asistenţei medicale şi de distribuţie a apei potabile pentru acestea.

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi SMURD Bucureşti vor transmite zilnic informaţii privind numărul persoanelor care au solicitat primul ajutor din cauza valului de căldură persistent către Instituţia Prefectului.

Citește și: Magistratul care L-A ELIBERAT pe Dragnea și-a `BLAMAT` colegii care au PROTESTAT împotriva SCHIMBĂRILOR din Justiție făcute de PSD `SUB BAGHETA` acestuia

CMBSU a dispus ca Primăria Capitalei şi Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă să ia măsuri în vederea stropirii asfaltului, atât dimineaţa, cât şi seara.

De asemenea, s-a decis ca administraţiile locale să disemineze către populaţie şi operatorii economici măsuri de prevenire a efectelor periculoase în perioadele caniculare.

Prin grija Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti - Ilfov se vor emite mesaje RoAlert în cazul avertizărilor nowcasting de cod roşu şi, în situaţiile care se impune, la cele cod portocaliu, mai prevede hotărârea CMBSU.

Prefectura Capitalei a transmis situaţia măsurilor întreprinse de autorităţile publice locale pentru reducerea efectelor caniculei în vara aceasta.

* Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale, asigură asistenţa medicală şi acordarea măsurilor de prim ajutor persoanelor afectate de condiţiile meteo extreme, prin Camerele de gardă ale unităţilor sanitare aflate în administrare.

Totodată, din 24 iunie, funcţionează şase puncte fixe de prim-ajutor în următoarele locaţii ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti: sediul central, Căminul pentru persoane vârstnice "Academician Nicolae Cajal", "Bebe de Bucureşti", precum şi în punctele lucru Viilor, Filaret şi Plevnei.

Două puncte mobile ale Serviciului Urgenţe Sociale asigură în zilele caniculare apă potabilă şi dezinfectant pentru mâini în zone aglomerate din Bucureşti.

* La nivelul Sectorului 1 au fost reactivate punctele de prim ajutor din următoarele locaţii: Centrul multifuncţional Caraiman, Centrul de vaccinare Romexpo, Direcţia Impozite şi taxe locale Sector 1 din Str. Piaţa Amzei, Primărie, Poliţia Locală, sediul DGASPC, Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi, Complexul Social de Servicii Străuleşti.

Au fost înfiinţate puncte de distribuire a apei pentru persoanele afectate de caniculă în următoarele zone: Piaţa Mureş, Piaţa Domenii, Piaţa Matache, Piaţa Aurel Vlaicu, Piaţa 1 Mai, Piaţa Dorobanţilor, Piaţa Aviaţiei, la sediile Poliţiei Locale.

* Locaţiile în care se va acorda asistenţă medicală de prim ajutor şi se vor organiza punctele pentru distribuirea de apă rece către populaţie, conform planurilor de măsuri pentru prevenirea şi eliminarea efectelor caniculei, la nivelul Sectorului 2 sunt următoarele: sediul Primăriei, Serviciul Asistenţă Socială "Maşina de Pâine", Centrul de Zi de Persoane Vârstnice "Basarabia", Centrul de Zi de Persoane Vârstnice "Plumbuita", Centrul de Îngrijire şi Asistenţă nr. 2, sediul administrativ al DGASPC, Direcţia pentru Protecţia Copilului, Serviciul Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilităţi, Complexul de Activităţi Recreative "Pantelimon".

* Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 oferă sprijin populaţiei afectate de caniculă prin intermediul a patru puncte de prim-ajutor şi două de hidratare.

Punctele de prim-ajutor sunt deschise pe toată perioada caniculei în următoarele zone: Centrul de îngrijire şi asistenţă "Floarea Speranţei", Centrul de îngrijire şi asistenţă "Casa Max", Complexul de servicii sociale pentru persoanele fără adăpost, Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice Sf. Ana, iar cele de hidratare la Clubul Seniorilor "Râmnicu Sărat" şi Clubul Seniorilor "Codrii Neamţului".

* Pentru prevenirea şi diminuarea efectelor caniculei, la nivelul Sectorului 4 au fost amplasate trei corturi la Piaţa Sudului, Piaţa Apărătorii Patriei şi Piaţa Progresul. Au fost amplasate şi trei containere la staţiile de metrou Brâncoveanu, Piaţa Sudului, Apărătorii Patriei. Punctele de prim ajutor sunt dotate cu dozatoare cu apă, aparate de aer condiţionat, personal medical, truse de prim ajutor.

* În Sectorul 5 au fost amplasate zece module pentru situaţii de urgenţă în zonele cu trafic pietonal aglomerat prin care se distribuie apă, fiind prevăzute cu aparate de aer condiţionat: Modul Izvor - Splaiul Independenţei, Modul Toporaşi - Şos. Giurgiului, Modulul Teiuş - Şos. Alexandriei/Str.Teiuş, Modulul Ferentari - Piaţa Ferentari, Modul Calea Rahovei - Progresului, Modulul Pieptănari - Ctin Mănescu, Modului Parc Livezilor, Modul Lira, Modul Str. Petre Ispirescu/Calea 13 Septembrie, Modul Cora Alexandriei.

* Punctele de prim ajutor organizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 sunt situate în următoarele locaţii: sediul central al DGASPC, Direcţia Protecţia Copilului, Centrul de vaccinare de la Clubul Seniorilor Mihai Eminescu, Centrul Multifuncţional de Sănătate "Sf. Nectarie".

Toate punctele de prim ajutor sunt dotate cu materiale igienico-sanitare, medicamente de primă urgenţă, truse de prim ajutor şi personal de specialitate, unde va fi distribuită şi apă potabilă. În perioada caniculară, activitatea punctelor de acordare a primului ajutor se va desfăşura zilnic, în intervalul orar 11,00 - 18,00.

Totodată, Administraţia Pieţelor Sector 6, în colaborare cu asociaţii, persoane juridice care au în administrare pieţe, va organiza puncte de distribuire a apei potabile către populaţie, în intervalul orar 10,00 - 18,00, în următoarele locaţii: Piaţa Valea Ialomiţei, Piaţa Apusului, Piaţa Giuleşti II, Piaţa Crângaşi, Piaţa Drumul Taberei I, Piaţa Drumul Taberei II, Piaţa Chilia Veche, Piaţa Veteranilor I, Piaţa Veteranilor II, Piaţa Orizont, Piaţa Gorjului, Complexul Comercial Păcii, Piaţa Virtuţii 1, Piaţa Mixtă Virtuţii 2, Complex Comercial Crângaşi.

De asemenea, spaţiile destinate lucrului cu publicul atât la nivelul Primăriei Sectorului 6, cât şi la nivelul instituţiilor din subordinea Consiliului Local Sector 6 vor fi dotate cu dozatoare de apă şi amenajate cu scaune pentru staţionarea persoanelor afectate de temperaturile ridicate în timpul programului de lucru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.