Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CNA, instrucţiuni oficiale în timpul stării de urgenţă: Lista obligaţiilor televiziunilor şi posturilor de radio

SONY DSC

Consiliul Naţional al Audiovizualului a adoptat luni, 16 martie, instrucţiuni pentru televiziuni şi posturile de radio, cu privire la conduita acestora în timpul stării de urgenţă.

!Având în vedere dubla calitate a Consiliului Naţional al Audiovizualului, de garant al interesului public şi de autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor de programe audiovizuale, având în vedere rolul serviciilor media audiovizuale în formarea opiniei publice, mai ales în situaţii de criză ce impun măsuri excepţionale determinate de apariţia unor pericole grave la adresa sănătăţii publice, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă nr. 1 din 21 ianuarie 1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul respectării măsurilor naţionale dispuse de autorităţile competente pe durata stării de urgenţă, privind reducerea riscurilor de apariţie şi de răspândire a îmbolnăvirilor cu noul tip de coronavirus (COVID-19), având în vedere dispoziţiile art. 64, 65, 73 şi 76 din Decizia C.N.A. nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 17 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea:

INSTRUCŢIUNE

Art. 1 - Pe durata instituirii stării de urgenţă, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a asigura:

a) difuzarea pe posturile de radio şi de televiziune a decretului de instituire a stării de urgenţă, în cel mult două ore de la semnare şi repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de urgenţă;

b) difuzarea integrală şi cu prioritate a informaţiilor şi comunicatelor oficiale ale Comitetului National pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi ale celorlalte autorităţilor publice implicate în gestionarea stării de urgenţă;

c) aplicarea cu celeritate a măsurilor dispuse de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, de Consiliul Naţional al Audiovizualului, precum şi de alte autorităţi publice competente, cu respectarea dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă nr. 1 din 21 ianuarie 1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia măsurile urgente de aplicare intră imediat în vigoare.

Art. 2 - (1) Consiliul Naţional al Audiovizualului solicită furnizorilor de servicii media audiovizuale să asigure măsurile redacţionale necesare, adaptate stării de urgenţă instituite, în vederea respectării obligaţiilor legale privind informarea corectă a publicului, respectiv:

a) rigoare şi acurateţe în redactarea şi prezentarea ştirilor, evitarea senzaţionalului sau a infodemiei caracterizată de supraabundenţa de informaţii ce pot crea confuzie;

b) difuzarea de informaţii preluate din surse oficiale şi surse de încredere, naţionale şi internaţionale, astfel încât serviciile media audiovizuale să poată contribui la combaterea contaminării publicului cu fake news apărute pe reţelele de socializare; verificarea oricăror informaţii legate, direct sau indirect, de subiectul coronavirus;

c) respectarea regulilor deontologice şi acordarea unei atenţii speciale fiecărui mesaj diseminat, astfel încât să nu fie stimulată latura emoţională, panica şi nesiguranţă în rândul cetăţenilor.

Art. 3 - Prezenta instrucţiune intră în vigoare la data de 16.03.2020 şi se aplică pe perioada instituirii stării de urgenţă", se arată în documentul semnat de preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Maria Monica Gubernat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.