CNA transmite că nu a solicitat achiziţia de autoturisme prin bugetul instituţiei

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 06-02-2025 21:33

Actualizat: 06-02-2025 23:33

Article thumbnail

Sursă foto: CNA

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a transmis, joi, că bugetul instituţiei pentru anul 2025 este în valoare totală de 22.256.000 lei credite bugetare, respingând informaţiile potrivit cărora ar fi solicitat achiziţia de autoturisme, potrivit mediafax.

Potrivit unui comunicat al CNA, alocarea fondurilor se face conform clasificării economice a cheltuielilor bugetare: cheltuieli de personal - 16.500 mii lei; bunuri şi servicii - 1.425 mii lei pentru desfăşurarea activităţii curente, inclusiv utilităţi, servicii de întreţinere şi reparaţii, achiziţionarea de materiale şi alte servicii esenţiale; alte transferuri - 21 mii lei pentru transferuri specifice către organisme internaţionale; alte cheltuieli - 160 mii lei pentru obligaţii financiare ale instituţiei la fondul destinat persoanelor cu handicap neîncadrate; active nefinanciare - 4.150 mii lei pentru investiţii şi achiziţii de echipamente, mijloace fixe şi alte active necesare modernizării infrastructurii.

"CNA nu a inclus nicio solicitare de achiziţie de autoturisme, de altfel, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 156/2024, în anul 2025 este interzisă achiziţionarea de autoturisme. CNA respectă în totalitate legislaţia în vigoare şi se va conforma tuturor reglementărilor aplicabile în desfăşurarea activităţilor sale", se arată în comunicatul citat.

Fondurile bugetare sunt destinate, printre altele, achiziţiei de noi echipamente hardware şi reparaţiilor capitale ale sediului central şi ale sediilor teritoriale, "afectate grav de îmbătrânirea instalaţiilor, ceea ce împiedică susţinerea noilor tehnologii".

"Prin acest buget, CNA îşi propune să îşi continue activitatea de reglementare şi monitorizare, asigurând respectarea legislaţiei şi protecţia interesului public în domeniul audiovizualului", se susţine comunicatul citat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri