CNAIR demască HAOSUL: autostrăzile Moldovei sunt TOT ÎN FAZĂ DE STUDII, unele chiar nesatisfăcătoare

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 17-11-2021

Actualizat: 18-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Europa FM

CNAIR a prezentat stadiul de implementare a proiectelor privind drumurile expres și autostrăzile din Moldova. În majoritatea cazurilor, experții fac studii, iar unele au un ritm nesatisfăcător, anunță CNAIR. Autostrada Buzău – Focșani se află în stadiul realizării studiului de fezabilitate. CNAIR anunță că indicatorii tehnico-economici urmează să fie supuși avizării în cadrul Consiliului Tehnico-Economic din cadrul companiei.

La proiectul Autostrada Focșani – Bacău a fost revizuit studiul de fezabilitate și se lucrează la proiectul tehnic, iar la Autostrada Bacău – Pașcani se modifică studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, scrie Mediafax.

În toate cele trei proiecte, avizul de Gospodărire a Apelor se află în faza finală de obținere, iar procedura de dobândire a Acordului de Mediu este tot aproape de final. Probleme mai mari sunt la proiectele Autostrada Pașcani – Suceava și Autostrada/Drum Expres Suceava – Siret. Ritmul în care se desfășoară investigațiile geotehnice pe teren este nesatisfăcător, anunță compania de drumuri.

În ceea ce privește Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni încă nu a fost definitivat traseul și se fac primele investigații geotehnice.

La proiectul Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț, termenul de predare a studiului de fezabilitate este data de 07.12.2021, mai spun reprezentanții companiei.

Mai sunt proiectele Autostrada Brașov – Bacău, Drum Expres Focșani – Brăila, Drum Expres Tișița – Albița, Drum Expres Bacău – Piatra Neamț și Drum de mare viteză Vatra Dornei – Suceava în cadrul cărora se lucrează la alegerea traseelor.

Imediat după stabilirea și avizarea traseului optim, va fi demarată campania de realizare a investigațiilor de teren, cât și activitățile de obținere a Certificatului de Urbanism și a Acordului de Mediu, precizează CNAIR.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri