După ani de întârzieri și promisiuni repetate, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță un pas major în digitalizarea sistemului medical: dosarul electronic de sănătate va deveni accesibil direct pacienților, începând din vara acestui an.
Anunțul a fost făcut de președintele instituției, Horațiu Moldovan, care a precizat că românii își vor putea consulta istoricul medical simplu, de pe telefon, tabletă sau computer, pe bază de utilizator și parolă.
Acces direct la istoricul medical: ce se schimbă
Până în prezent, platforma informatică a sistemului sanitar a fost utilizată aproape exclusiv de medici și furnizori de servicii medicale. Odată cu această schimbare, pacienții devin utilizatori direcți ai propriilor date.
Aceștia vor putea:
să consulte consultațiile și diagnosticele anterioare
să verifice rețetele și tratamentele prescrise
să își pună dosarul medical la dispoziția oricărui medic, rapid
„Fiecare pacient va putea să intre de pe telefonul mobil sau de pe computer, cu user și parolă, în propriul dosar medical”, a declarat Moldovan, conform Mediafax.
Modernizarea platformei face parte din reformele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Sistemul informatic actual are o vechime de peste două decenii și a fost frecvent criticat pentru blocaje și funcționare deficitară.
Noua versiune promite acces mai rapid, securizat și orientat către pacient.
Problemele din spatele reformei
Pe lângă componenta de digitalizare, șeful CNAS a atras atenția asupra dificultăților financiare din sistemul de sănătate.
Potrivit acestuia, anul trecut a fost înregistrat un dezechilibru major între venituri și cheltuieli, în valoare de aproximativ 11 miliarde de lei, ceea ce a pus presiune pe spitale și farmacii.
Situația a fost parțial echilibrată ulterior, în contextul implicării autorităților, însă structura sistemului rămâne problematică: în prezent există peste 11 milioane de contribuabili, în timp ce aproximativ 7–8 milioane de beneficiari nu plătesc contribuții.
În ciuda acestor presiuni financiare, sistemul public de sănătate continuă să acopere integral costuri foarte ridicate pentru anumite terapii.
Potrivit CNAS, tratamentele pentru pacienți cu afecțiuni grave, inclusiv copii, pot ajunge la valori de până la 1,7 milioane de euro și sunt decontate integral de stat.





























Comentează