Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CNS 'Cartel Alfa' continuă protestele. Acestea ar putea dura încă 3 săptămâni

protest cartel alfa

Confederaţia Naţională Sindicală 'Cartel Alfa' va continua acţiunile de protest, prin pichetarea zilnică a Ministerului Muncii, iar protestele ar putea dura încă trei săptămâni, dacă Executivul nu îşi schimbă poziţia în privinţa modificării Legii dialogului social, potrivit preşedintelui confederaţiei, Bogdan Iuliu Hossu.

'Vom continua încă 3 săptămâni, dacă Guvernul nu doreşte să îşi schimbe poziţia la 62/2011 (Legea 62/2011 -Legea dialogului social n.r)', a declarat Hossu duminică, pentru AGERPRES.

Acesta a subliniat că au avut loc mai multe discuţii cu conducerea Ministerului Muncii şi au fost făcute nişte promisiuni, care, dacă vor fi puse în practică, vor duce la suspendarea acţiunilor de protest.

'Am avut discuţii şi a fost stabilită şi o modalitate. Problema este că rămân, până acum, ca şi promisiuni. Dacă încep să se transpună în practică, atunci suspendăm acţiunea', a spus Hossu.

Conform unui comunicat al CNS Cartel Alfa, remis duminică AGERPRES, Legea 62/2011, 'care a blocat negocierile colective şi a făcut aproape imposibilă reprezentarea salariaţilor de către sindicate', a fost adoptată în 2011 prin asumarea răspunderii de către guvernul Boc, fără nicio dezbatere publică sau consens între partenerii sociali.

'Guvernul actual, deşi a promis şi a semnat un acord prin care s-a angajat că va aduce legislaţia la situaţia iniţiala, corectând prevederile care prejudiciază salariaţii, acum pretinde consensul părţilor ca şi condiţie prealabilă modificării: toate sindicatele şi toate patronatele, autohtone sau multinaţionale. Este de fapt o strategie tipică de a întârzia la infinit nişte modificări pe care realitatea relaţiilor de muncă şi situaţia disperată a lucrătorilor români le reclamă ca extrem de urgente', se menţionează în comunicat.

Potrivit reprezentanţilor CNS Cartel Alfa, de la adoptarea Legii 62/2011 nu a mai fost încheiat niciun Contract Colectiv de Munca (CCM) sectorial, iar din 524.869 angajatori numai la 14.343 sunt încheiate CCM de unitate, din care numai 2.016 de către reprezentanţii sindicatului reprezentativ.

'Împreună cu eliminarea Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel naţional (CCMUNN), inexistenţa contractelor sectoriale a redus dramatic numărul de salariaţi acoperiţi de un contract colectiv, şi, în consecinţă de drepturile şi clauzele pe care aceste contracte le conţineau. De asemenea, condiţiile impuse pentru formarea unui sindicat şi pentru negocierea unui contract colectiv la nivel de unitate lasă o mare parte din structura lucrătorilor (aproximativ 40% din totalul angajaţilor români) fără drept de asociere, în contradicţie cu prevederile Constituţiei României, care garantează acest drept', se mai spune în comunicat.

CNS Cartel Alfa a reluat din data de 20 octombrie 2015 acţiunile de protest, prin pichetarea zilnică a Ministerului Muncii, în intervalul orar 10,00-12,00.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.