CNSAS va analiza în zilele următoare arhivele instituției pentru a vedea dacă documentele publicate de istoricul Florian Bichir cu privire la apartenența legionară a mamei lui Călin Georgescu sunt adevărate, a anunțat vicepreședintele instituției Mădălin Hodor, la Digi24.
„Am văzut documentele care au apărut în spațiul public, încă nu pot să mă pronunț asupra autenticității lor. Urmează ca zilele următoare să facem o verificare în arhivă. Orice informație care privește un candidat la Președinția României este relevantă”, a spus Mădălin Hodor.
El a adăugat că, în urma verificărilor, CNSAS va transmite un comunicat oficial: „Nu știu, deocamdată, dacă aceste informații sunt reale, urmează să le verificăm și să venim cu un răspuns oficial”.
Mișcarea Legionară este considerată de istorici un capitol negru în istoria României, fiind asociată cu violența și extremismul. Această perioadă a fost marcată inclusiv de asasinate politice, precum uciderea prim-ministrului I.G. Duca în 1933, în gara de la Sinaia.
Comentează