Școala 19 din Capitală,dată în judecată pentru că ar fi refuzat şcolarizarea băiatului ce şi-a omorât bunica

Autor: Andreea Traicu

Publicat: 21-11-2018

Actualizat: 21-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Tatăl băiatului care şi-a ucis bunica într-un apartament din Sectorul 1 al Capitalei în primăvara acestui an şi a fost refuzat de mai multe şcoli, a dat în judecată Şcoala nr. 19 din Capitală, deoarece instituția nu ar fi acceptat minorul la studii, spun surse oficiale, citate de Mediafax.

Dosarul s-a aflat, inițial, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2, însă instanța a decis declinarea competenței în favoarea Tribunalului București.

În luna octombrie, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar din Municipiul Bucureşti au spus că motivul pentru care băiatul nu frecventează nicio şcoală este numărul mare de elevi în clase şi lipsa locurilor în şcoli.

Băiatul de 9 ani care şi-a ucis bunica ar fi fost transferat, pentru o scurtă perioadă, la Şcoala Generală nr. 5 din Bucureşti. Asta declara, în luna septembrie, mama unei fetiţe care acuza autorităţile de incompetenţă deoarece au decis că băiatul nu are nevoie de expertiză psihiatrică.

Copilul de nouă ani şi-a omorât bunica în luna mai, cu un cuţit, din motiv că aceasta nu i-ar fi permis să se joace la calculator.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri