Coaliţia pentru Egalitate de Gen: Aproape o treime dintre candidaţii la parlamentare sunt femei

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 14-11-2016

Actualizat: 14-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Femeile constituie aproape o treime (29%) dintre candidaţii în alegerile parlamentare din decembrie, dar în prezent scena politică românească se prezintă ca una dintre cele mai "misogine" din Uniunea Europeană, în condiţiile în care România are numai 11,5% femei în Parlament, susţine Coaliţia pentru Egalitate de Gen.

Conform sursei citate, cea mai bună reprezentare a femeilor, ca pondere din totalul candidaţilor, o are Partidul Socialist Român (PSR), cu 41,5%, iar cea mai slabă Partidul Mişcarea Populară (PMP), cu 24%. În rândul candidaţilor independenţi se regăsesc numai şapte femei din totalul de 37 de candidaţi înscrişi, ceea ce înseamnă un procentaj de 19%. Organizaţia a dat publicităţii luni o analiză realizată asupra listelor de candidaţi depuse de partidele politice pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Pe listele Partidului Social Democrat, femeile reprezintă 29% din candidaţii la ambele Camere, cu 10 procente mai puţin decât estimările făcute de unii lideri social-democraţi, printre care preşedintele partidului Liviu Dragnea, care afirma la momentul depunerii listelor pentru PSD Bucureşti că femeile ar constitui 40% din candidaţii PSD, se arată într-un comunicat transmis Agerpres. Conform sursei citate, pe listele Partidului Naţional Liberal femeile reprezintă 26% din candidaţii la ambele Camere. La începutul anului, mai multe parlamentare liberale, în frunte cu preşedinta partidului, Alina Gorghiu, au iniţiat un proiect de lege prin care partidele politice urmau să fie obligate în alegeri să prezinte liste cu cel puţin o treime din candidaturi ale femeilor. Proiectul legislativ nu a fost votat în actuala legislatură şi nu se ştie care va fi soarta lui în viitor, menţionează organizaţia citată.

Potrivit analizei realizate de Coaliţia pentru Egalitate de Gen, ponderea candidaturilor femeilor pentru alegerile parlamentare este următoarea: PMP - 23,90%, UDMR - 26,86%, PNL - 26,22%, PRU - 25,60%, ALDE - 24,26%, PSD - 29,19%, ANR - 30,45%, USR - 26,29%, PRM - 29,65%, PSR - 41,50%, PER - 35,14%, independenţi - 16,67%. În acest an este cea mai bună reprezentare a femeilor candidate, faţă de alegerile legislative anterioare, constată organizaţia. Un posibil factor, opinează sursa menţionată, este dat de modificarea legii electorale şi trecerea de la votul în colegii uninominale la votul pe liste, la nivel de circumscripţii. La alegerile parlamentare din 2008 şi 2012, în care s-a utilizat sistemul de vot în colegii uninominale (sistem mixt), proporţia femeilor candidate a fost extrem de scăzută, de 13% în 2008 şi de 14% în 2012. Anterior, în alegerile din 2004, în care s-a utilizat sistem de vot pe liste, precum cel utilizat în prezent, candidaturile femeilor au fost în procent de 26% din total, apropiat de cel înregistrat la alegerile de anul acesta.

În analiza prezentată nu s-a putut include şi gradul de eligibilitate pentru candidaturile femeilor, întrucât nu există date publice cu privire la estimarea poziţiilor eligibile ale partidelor. Potrivit celor de la Coaliţia pentru Egalitate de Gen, este posibil ca multe femei să fi fost trecute pe liste numai pentru a respecta legea privind reprezentarea ambelor sexe. Organizaţia consideră că nu este suficientă doar prezenţa femeilor pe liste, ci este nevoie ca obligaţia de a asigura o minimă reprezentare a femeilor în alegeri să fie însoţită şi de criterii de eligibilitate, cum ar fi de exemplu alternanţa doi bărbaţi o femeie pe liste ("zipper system"), utilizată în alte ţări. Coaliţia pentru Egalitate de Gen califică scena politică din România drept "una dintre cele mai misogine" din Uniunea Europeană. Conform datelor centralizate de Parlamentul European, cu numai 11,5% femei în Parlament România se află pe penultimul loc în UE, pe ultimul loc fiind Ungaria, în ceea ce priveşte proporţia femeilor în legislativ. Media europeană în parlamentele din cele 28 de state membre UE este de 28%, iar pe primele poziţii se află Suedia (45%), Finlanda (42%) şi Belgia (41%). La nivel global, datele centralizate de Uniunea Inter-Parlamentară (IPU) arată că România se situează pe locul 133 în privinţa reprezentării femeilor în politică.

Totodată, Coaliţia pentru Egalitate de Gen semnalează lipsa de transparenţă şi neimplicare a instituţiilor publice în a oferi date segregate pe gen cu privire la candidaţii în alegerile legislative din 11 decembrie şi semnalează faptul că în mai multe circumscripţii din ţară a fost încălcată legea electorală, care obligă partidele să aibă pe listele de candidaţi reprezentarea ambelor sexe. În acest sens, ONG-ul citat cere birourilor electorale respective şi Biroului Electoral Central să explice motivele pentru care listele au fost admise fără a îndeplini condiţiile din legea electorală. Aceste situaţii s-au întâlnit în judeţele Alba, Buzău, Dâmboviţa, Ialomiţa, Mehedinţi, Covasna, Dolj, Harghita, Sibiu, municipiul Bucureşti şi în rândul candidaţilor pentru Diaspora.

Recomandarea pe care o transmite Coaliţia pentru Egalitate de Gen partidelor politice este ca în viitoarea legislatură să continue demersurile, începute anul acesta, de a reglementa cote pentru o reprezentare de cel puţin 30% a oricărui gen în alegeri. Organizaţia recomandă ca în propunerea legislativă să se adauge obligarea competitorilor electorali de a lua în consideraţie şi eligibilitatea candidaturilor, prin metoda "fermoar" ce presupune alternanţa candidaturilor femei, bărbaţi pe liste. ONG-ul cere Biroului Electoral Central să ţină evidenţa candidaturilor şi în funcţie de reprezentarea celor două sexe, nu numai în funcţie de domiciliu, ocupaţie şi profesie a candidaţilor şi să publice rezultatele alegerilor din 11 decembrie şi în funcţie de mandatele obţinute de femei şi bărbaţi de la fiecare formaţiune politică. Coaliţia pentru Egalitate de Gen este formată din zece organizaţii neguvernamentale din domeniul drepturilor femeilor şi egalităţii de şanse: Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Societatea de Analize Feministe AnA, Asociaţia Front, Asociaţia E-Romnja (Asociaţia pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome), Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen (ALEG), Centrul FILIA, Centrul de Acţiune pentru Egalitate şi Drepturile Omului (ACTEDO), Centrul de Studii în Idei Politice (CeSIP), Asociaţia Plural, Asociaţia Ema.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri