DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Coaliţia pentru Familie face primul anunț, după ce Parlamentul a votat revizuirea Constituției: 'Pune capăt așteptării, e nevoie de 6 milioane de voturi'

coalitia pentru familie

Votul Senatului de a revizui Constituţia privind căsătoria între un bărbat și o femeie pune capăt unei îndelungi așteptări a societăţii, susţine Coaliţia pentru Familie, aducând mulţumiri senatorilor care au votat pentru ca poporul român să-și poată exprima opinia prin referendum.

“Votul de ieri, 11 septembrie 2018, din Senatul României, pune capăt unei îndelungi așteptări din societatea românească. Mulțumim tuturor senatorilor care au votat pentru ca poporul român să-și poată exprima opinia, să-și poată exercita suveranitatea prin referendum. Am ajuns, astfel, în fața ultimei etape a lungului nostru drum pentru apărarea minților și sufletelor copiilor noștri de intruziunea minciunii și falsului unei ideologii radicale care vrea să-i învețe că naturalul și firescul sunt doar expresia unei așa-zise prejudecăți, și nu fundamentul vieții noastre ca ființe umane libere și demne, capabile de frumusețe și dragoste, de demnitate și moralitate”, se arată într-un comunicat de presă remis de Coaliţia pentru Familie.

Citește și: Adrian Mutu, datorie uriașă! Ce bani refuză să îi dea fostei soții, Alexandra Dinu

Coaliția pentru Familie susţine că va continua să se implice până la Referendum.

“Referendumul care se va organiza este șansa noastră istorică, acum, la o sută de ani de la Marea Unire, să ne reunim într-o imensă afirmare a libertății, demnității și suveranității noastre ca popor, în concertul popoarelor europene. Referendumul nu este al niciunui partid, al niciunui lider politic, este al tuturor acelora care vor veni la vot pentru apărarea copiilor lor, pentru ca viața lor să fie scutită de minciuna ideologică a revoluției sexuale, de minciuna acelora care vor să ne reeduce pe toți, părinți și copii. Trebuie acum ca noi să înțelegem cât de multă nevoie este de votul nostru, de prezența noastră, cât de multă nevoie au copiii și nepoții noștri de protecția noastră și de mobilizarea noastră pentru a le apăra drepturile și viitorul”, se mai arată în comunicat.

Citește și: Victor Ponta, atac la adresa PSD! Cu cine compară partidul PSD

Sursa citată mai precizează că pentru a atinge obiectivele Coaliţiei pentru Familie este necesar ca cel puţin 6.000.000 de oameni să meargă să voteze.

“Definirea căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie în Constituția României va face ca lumea noastră, societatea noastră, viața noastră să poată prezerva adevărul civilizației noastre creștine. (...) Pentru a reuși în încercarea noastră trebuie să fim cel puțin 6 000 000 de cetățeni la vot”, se mai arată în sursa citată.

Citește și: România a înregistrat un declin semnificativ! Ce se întâmplă cu producția industrială

Senatul a adoptat, marți, în calitate de for decizional, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, nu pe cea consimțită între soți.

Referendumul a fost cerut de Coaliția pentru Familie.

Citește și: Klaus Iohannis a semnat! Cine este ministru interimar al Cercetării și Inovării

„Prezentul act normativ își propune să înlăture orice echivoc pe care utilizarea termenului de „soți” în cuprinsul art. 48 al 1 din Constituția României ar putea să-l aducă în conturarea noțiunii de „familie”, a raportului dintre „familie” și dreotul fundamental al bărbatului și al femeii de a se căsători și a întemeia o familie. Dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie este privit ca un drept comun al bărbatului și al femeii care, formând un cuplu, recunoscut prin căsătorie, pot întemeia în mod natural o familie. El nu poate fi conceput ca un drept al cărui conținut să depindă în mod arbitrar de voința unilaterală doar a bărbatului sau doar a femeii”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

Citește și: Adrian Mutu, datorie uriașă! Ce bani refuză să îi dea fostei soții, Alexandra Dinu

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 5 iulie, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, după ce judecătorii CCR au respins pe 19 iunie ca fiind inadminisibilă sesizarea formulată de şeful statului. Modificările aduse legii referendumului l-au scos din procedura organizării referendumului pe preşedintele României, având în vedere că Parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un referendum, pe care șeful statului îl promulga sau îl putea retrimite la reexaminare.

Citește și: Victor Ponta, atac la adresa PSD! Cu cine compară partidul PSD .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.