Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cod de conduită pentru rezolvarea problemei hărţuirii sexuale lansat de SAG-AFTRA

hellogiggles.com
campanie online #metoo agresiune sexuala hartuire

SAG-AFTRA, cel mai puternic sindicat de la Hollywood, a lansat un cod de conduită, sâmbătă, ca parte a unui program care are obiectivul de a rezolva problema hărţuirii sexuale şi de a asigura egalitatea la locul de muncă, scrie hollywoodreporter.com. Codul, descris drept „o chemare la acţiune” a celor 160.000 de membri ai sindicatului, defineşte hărţuirea sexuală şi alte tipuri de comportament interzise la locul de muncă.

De asemenea, codul face referire la necesitatea de a găsi metode prin care membrii sindicatului să poată raporta în siguranţă cazuri de hărţuire. Codul mai arată că este aşteptat de la membrii SAG-AFTRA să nu îşi hărţuiască colegii. „Pentru a schimba cu adevărat cultura trebuie să fim curajoşi şi să ne dorim acest lucru. Acest cod va ajuta la o mai bună definire a hărţuirii şi a drepturilor pe care le au membrii sindicatului în situaţii reale”, a spus Gabrielle Carteris, preşedinta SAG-AFTRA. „Continuăm cu lansarea iniţiativei noastre «Four Pillars of Change» («Patru Piloni ai Schimbării», n.r.) pentru a obţine siguranţă la locul de muncă şi pentru a progresa în ceea ce priveşte egalitatea”, a adăugat ea.

Cei „Patru Piloni ai Schimbării” la care Carteris face referire sunt domeniile: reguli şi instrucţiuni, abilitarea prin educaţie, extinderea eforturilor de intervenţie, precum şi construirea de punţi şi plase de siguranţă.

„Această iniţiativă oferă un cadru important pentru demersurile noastre colective cu scopul de a îmbunătăţi protecţia membrilor SAG-AFTRA care au de-a face cu hărţuirea la locul de muncă”, a spus David White, director executiv al sindicatului.

„Abordarea noastră comprehensivă asigură că rămânem concentraţi pe a le oferi membrilor informaţii clare, a le pune la dispoziţie programe de training relevante şi practice şi că vom lucra cu partenerii noştri din industrie pentru a ne dezvolta instrumentele de intervenţie şi sprijin pentru victimele hărţuirii şi agresiunii seuxuale la locul de muncă”, a adăugat el. Grupul mai lucrează la moduri de a oferi instrucţiuni practice în medii de lucru şi în afara acestora. Demersul sindicatului vine după unul similar făcut de Academia de Film Americană.

SAG-AFTRA este cel mai puternic sindicat de la Hollywood, creat prin fuziunea dintre Sindicatul actorilor americani (SAG) şi Federaţia americană a artiştilor din radio şi televiziune (AFTRA), conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.