Vicepreședintele PSD Gabriel Zetea a declarat, sâmbătă, că, deși a fost unul dintre cei care s-au tot opus procedurii de suspendare a președintelui Iohannis, în ultima perioadă are tot mai puține argumente în față colegilor partid care cer imperativ suspendarea din funcție a șefului statului.
”Am fost pe parcursul acestui an unul dintre membrii PSD care m-am tot opus demarării procedurii de suspendare a președintelui Iohannis. Din păcate după ultimele declarațîi de ieri ale președintelui Iohannis rămân cu din ce în ce mai puține argumente în față colegilor din PSD care cer imperativ suspendarea. Am tot spus că importantă pentru PSD este bună guvernare și aplicarea Programului de guvernare în beneficiul românilor. Am susținut că suspendarea va genera instabilitate politică și deturnarea atenției de la măsurile pe care Guvernul PSD-ALDE le ia în fiecare zi pentru români”, a scris Gabriel Zetea pe pagina sa de Facebook.
El a mai spus că ”din păcate încep să cred că m-am înșelat”.
”Președintele Iohannis caută cu toată forța instabilitatea, provoacă de fiecare dată când deschide gură, atacă cu sau fără motiv în fiecare zi Coaliția PSD-ALDE, instigă la proteste de stradă susținând chiar violențele dacă asta ar duce la căderea guvernului, blamează instituții ale Statului Român (cum este de pildă Jandarmeria) doar pentru că nu este sub controlul său și susține alte instituții de forță închinzând ochii voit la protocoalele secrete declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Dacă ar fi doar cele enumerate mai sus aș fi închis și eu ochii în continuare și aș fi zis că sunt declarații politice și Iohannis fură startul campaniei prezidențiale din 2019. Problema și mai gravă apare când induci în spațiul public nesiguranță prin declarații iresponsabile despre bunul mers al guvernării”, a adăugat Zetea.
Cel mai mare DUȘMAN al lui Vladimir Putin a fost ARESTAT: Nu se cunosc motivele
El a respins acuzațiile șefului statului.
”Președintele spune a nu mai știu câtă oară că nu sunt bani de pensii și salarii. Fals! (...) Președintele amână iresponsabil ședința CSAT pentru a aviza rectificarea bugetară pentru că nu îi convin tăierile de bugete ale Administrației Prezidențiale și ale serviciilor secrete. (...) Președintele participa din ce în ce mai des la întâlnire politice al PNL sfidând Constituția. Își cunoaște președintele Iohannis fișa postului conform Constituției României? Știe președintele că ar trebui să reprezinte toți românii? Și pe cei care l-au votat și pe cei care nu l-au votat. (...) Președintele Iohannis închide suspect ochii la noile dezvăluiri privind Protocoale între serviciile secrete și instituțîi judiciare. Își exprimă încrederea că aceste Protocoale sunt legale când chiar Curtea Constituțională ne spune că nu sunt dar atacă la baionetă alte instituții ale Statului cum este Jandarmeria care și-a făcut datoria. Nu vedem dublul standard prezidențial? Nu observăm dublă măsură după care judecă președintele? Domnule președinte Iohannis...Am fost un partizan al bunei colaborări instituționale indiferent de simpatiile politice dar mă lăsați fără argumente atunci când vine vorba despre exercitarea cu demnitate și bună credință a funcției de Președinte al României pe care o ocupați temporar... ”, a conchis liderul social-democrat.
Comentează