Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Codrin Ştefănescu îl contrazice pe Dragnea: Semnalul excluderilor în şedinţa CExN al PSD

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Liviu Dragnea interlopi Codrin Ștefănescu

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că la ședința de luni a CExN vor fi discuții despre liderii care nu mai reprezintă „poziția unitară a PSD” după ce au trimis scrisori „de sorginte #rezist” și au spu că fac parte dintr-un partid de „maimuțe”. Vineri, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că la şedinţa CExN de săptămâna viitoare se va discuta subiectul propunerilor pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară şi pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului.

CITEȘTE ȘI: Stresul de la birou, una dintre principalele surse de boli. Cum să îl combaţi

„PSD are o poziție unitară, PSD are o conducere susținută de toate organizațiile județene, de primari, de președinții de Consilii Județene, de parlamentari, și PSD în acest moment are o bătălie foarte grea cu rămășițele statului paralel. Dacă în timpul acestei bătălii vii cu scrisori deschise în mass-media, al căror text este de sorginte #rezist, evident că nu mai reprezinți poziția unitară a PSD. Când se aude în spațiul public că ai vorbit la o ședință de partid și ți-ai înjurat miniștrii, colegii, pe toți la grămadă, considerând că faci parte dintr-un partid de maimuțe, evident că nu reprezinți poziția unitară a PSD”, a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, pentru MEDIAFAX.

Social-democratul a menționat că la ședința de luni a CExN va avea loc o discuție pe această temă, urmând că liderii partidului să ia o decizie.

„Mai mult, acești colegi, între ghilimele, ai noștri, au reușit să transmită în spațiul public că ei nu respectă, în primul rând, votul românilor. Prin urmare, noi cei care suntem alături de președintele partidului vom cere la CEx niște clarificări, vom cere lămuriri, vom discuta deschis și în funcție de toate acestea vom decide”, a precizat Ștefănescu.

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache (PSD), a declarat sâmbătă, la Antena 3, că în ședința de luni a CExN trebuie să există „o discuție și o clarificare” legată de liderii care critică partidul, el precizând că „mai bine ne despărțim” de cei care nu respectă votul majorității.

Pe de altă parte, liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că el dezaprobă „lichidarea” vocilor critice și a apreciat că Adrian Țuțuianu trebuie acceptat chiar dacă „vorbește în plus”.

CITEȘTE ȘI: Cercetătorii americani dezvăluie efectul MINUNE al consumului de varză roşie

CEx al PSD va avea loc, luni, de la ora 12.00, la Palatul Parlamentului.

Preeședintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la Parlament, că propunerile pentru conducerile ASF și CNA reprezintă „principalul obiectiv” al ședinței, remanierea guvernamentală nefiind pe agendă.

Vicepreședintele PSD Gabriel Zetea a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că unii președinți de organizații județene cer „vehement” excluderea din partid a vicepreședintelui Adrian Țuțuianu pentru „declarații nelalocul lor”.

În mai multe înregistrari audio făcute publice în ultimele săptămâni de România TV, Adrian Țuțuianu spunea în întâlniri cu membrii de partid din județul Dâmbovița că PSD este "un partid de maimuțe" și îi critica pe unii miniștri.

Liviu Dragnea spunea, pe 25 octombrie, că situațiile vicepreședinților Adrian Țuțuianu și Gabriela Firea vor fi abordate în următoarea ședință a CExN pentru că „un subiect atât de plăcut nu avem cum să ratăm”.

Președintele PSD a fost întrebat despre înregistrările cu Țuțuianu, precum și despre anunțul unor consilieri generali PSD că nu vor mai vota proiectele dacă primarul Gabriela Firea nu îi consultă, că nu crede că subiectul va fi evitat.

La ultima ședință a CEx al PSD din 21 septembrie, primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a cerut excluderea primarului Capitalei, Gabriela Firea, din formaţiune, însă propunerea sa nu a fost supusă la vot. El a solicitat acest lucru, după ce Firea, împreună cu vicepremierul Paul Stănescu şi Adrian Ţuţuianu, au cerut, într-o scrisoare, demisia lui Liviu Dragnea de la şefia PSD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.