Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Coduri roşu, portocaliu şi galben de vreme rea: MAE, avertisment pentru românii care călătoresc în Croația

MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Croaţia, unde vineri sunt în vigoare Coduri roşu, portocaliu şi galben privind intensificări ale vântului. Astfel, este posibil să apară disfuncţionalităţi în transportul maritim şi în furnizarea energiei electrice.

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croaţia că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic local, pentru 6 septembrie, au fost emise coduri roşu, portocaliu şi galben privind intensificări, la rafale, ale vântului.

Pentru canalul Velebit s-a emis cod roşu de vânt, ce va atinge o viteză de aproximativ 130 km/h. Golfurile Kvarner şi Kvarnerić se află sub avertizare meteorologică cod portocaliu de vânt, iar regiunile Rijeka, nordul Dalmaţiei şi vestul Istriei se află sub avertizare meteorologică cod galben de intensificări ale vântului, însoţite şi de descărcări electrice. Autorităţile croate avertizează cu privire la apariţia unor disfuncţionalităţi în transportul maritim şi în furnizarea energiei electrice.

Dumitru Coarnă îl 'torpilează' pe ministrul de Interne: 'Vrea să subordoneze total Poliția' - Mutarea pregătită de șeful MAI

Pentru informaţii actualizate, se recomandă consultarea paginilor de Internet ale Institutului Hidro-Meteorologic Naţional https://www.meteo.hr, Automobil Clubului Croat http://www.hak.hr/en#traffic-flow-and-road-conditions, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă http://www.ccaa.hr.

MAE reaminteşte cetăţenilor români că, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul Croaţiei, pot apela numărul european unic de urgenţă 112.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Croaţia: +38598414341.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://zagreb.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi aminteşte că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http:/www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.