Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Coface: 'Creşterea economică a Chinei va scădea la 1%, cel mai scăzut nivel în 30 de ani'

Coface--Romania-va-inregistra-o-crestere-economica-de-1-1-5--in-2012

Creşterea economică a Chinei va scădea la 1%, cel mai scăzut nivel în 30 de ani, estimează analiştii de la Coface, după ce în luna aprilie compania prognoza o rată de creştere de 4% pentru economia chineză în acest an, potrivit news.ro.

”Creşterea în China va scădea la 1%, cel mai scăzut nivel în 30 de ani, astfel că, având în vedere corelaţia istorică dintre activitatea economică şi întârzierile de plată, este prevăzută o creştere în 2020”, arată o analiză Coface.

Analiştii spun că, în contextul unei activităţi mai slabe în China, din cauza crizei sanitare, cel mai recent sondaj realizat de Coface cu privire la plăţile corporative din China arată o deteriorare a comportamentului de plată în 2019.

”66% dintre companiile chestionate au raportat întârzieri la plată. Durata întârzierilor la plată a rămas stabilă la 86 de zile în 2019. Cu toate acestea, sectoarele care au fost cel mai afectate de măsurile de carantina vor trebui să întârzie plăţile pentru a supravieţui în 2020, iar numărul insolvenţelor corporative ar trebui să crească”, afirmă analiştii.

Ei afirmă că societăţile chineze au început anul 2020 mult mai dur, deoarece riscul fluxurilor de numerar se acumulează pentru anumite sectoare.

Citește și: Acuzații GRAVE: Florin Cîțu a DESFIINȚAT un departament din Ministerul de Finanțe care trebuia să se judece cu părinții săi

”În timp ce termenii medii de plată au rămas stabili la 86 de zile în 2019, ponderea respondenţilor care oferă condiţii de credit care depăşesc în medie 120 de zile s-au dublat aproape în doi ani, de la 12% în 2017 la 23% în 2019. În practică, 50% dintre respondenţi au oferit condiţii de plată care depăşesc 120 de zile”, arată analiza Coface.

În 2019, întârzierile la plată s-au deteriorat şi în China.

”Proporţia companiilor cu întârzieri de plată care depăşesc 120 de zile a ajuns la 37% în 2019, adică cu 6 puncte mai mult decât în 2018. Mai neaşteptat, mai mult de un sfert dintre companii (27%) au înregistrat întârzieri de plată ultra-lungi (ULPD, peste 180 de zile), care depăşesc 10% din cifra de afaceri anuală. Atunci când acestea constituie o proporţie mare din cifra de afaceri totală anuală, fluxul de numerar al unei companii poate fi în pericol, ceea ce este îngrijorător în cazul şocurilor externe precum COVID-19”, mai relevă analiza.

Sectoare cu cel mai mare risc: construcţii, transport, energie, automobile şi IT&C

Se aşteaptă o creştere a valorilor implicite ale obligaţiunilor corporative şi a insolvenţelor în sectoarele care au înregistrat o acumulare a riscurilor de fluxuri de numerar în 2019.

Sectoarele cu cea mai mare proporţie de ULPD, care reprezintă mai mult de 10% din cifra de afaceri anuală sunt construcţii (30%), transport (30%), energie (29%) şi auto (28%). Pe fondul întreruperilor războiului comercial SUA-China, sectorul IT&C a înregistrat cea mai mare creştere a întârzierilor de plată (+12 zile) până la 102 zile. În timp ce toate sectoarele sunt expuse acestor riscuri, sectoarele care au intrat în criză dintr-o poziţie de forţă, cu un flux de numerar suficient, au şanse mai bune decât cele care nu au făcut-o”, afirmă analiştii.

Ei spun că, de fapt, companiile ar putea fi într-o poziţie mai slabă pentru a rezista la impactul şocului COVID-19 faţă de anul trecut, 40% dintre respondenţi recunoscând că nu au folosit niciun instrument de gestionare a creditului pentru atenuarea riscurilor fluxurilor de numerar în 2019, în timp ce doar 17% dintre respondenţi au declarat că au utilizat o asigurare de credit.

Sondajul plăţilor corporative în China pentru 2020 realizat de Coface analizează comportamentul de plată a peste 1.000 de companii din China la sfârşitul anului 2019. Datele au fost prelucrate în al patrulea trimestru, ceea ce înseamnă că cifrele nu iau în considerare impactul pandemiei COVID-19 asupra economiei chineze.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.