Coiful de la Coțofenești și brățările dacice, recuperate de ziua Ralucăi Turcan, fostul ministru al Culturii: Sunt extrem de fericită!

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 02-04-2026 16:06

Actualizat: 02-04-2026 17:22

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fostul ministru al Culturii, Raluca Turcan, a reacționat după ce tezaurul românesc, furat anul trecut de la Muzeul Drents din Assen, a fost recuperat.

"Sunt extrem de fericită și nu am avut nicio îndoială că, mai devreme sau mai târziu, această piesă de tezaur va fi recuperată. Absolut nicio îndoială.

Contractul de asigurare a fost unul solid, dovadă că olandezii au plătit imediat despăgubirea de aproape 6 milioane de euro.

Poliția olandeză s-a străduit foarte mult și nu a abandonat căutarea, deoarece asigurarea a fost mare și nimeni nu și-a imaginat că vor ajunge să o plătească vreodată. Felicitări, de asemenea, Poliției Romane, pentru profesionalism si determinare!

Să nu uităm un lucru profund nedrept care s-a întâmplat în Romania - specialiști cu o reputație profesională ireproșabilă din domeniul muzeal au fost atacați și denigrați din cauza unor hoți! Un prim ministru si un partid aflat la guvernare si-au făcut o temă de campanie din atacarea unor oameni fără nicio vină! Și la ce i-a ajutat? La nimic.

Nici specialiștii din muzee și nici oamenii politici nu pot controla când dau hoții spargeri.

Hoția trebuie condamnată unanim și nu oamenii care încearcă să își facă treaba ca la carte", a scris pe Facebook, Raluca Turcan, a cărei zi de naștere este chiar astăzi.

Google News
Comentează
București
Temperatură9°C
Noros
România
Vânt5km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri