Noua majoritate PNL-PSD a reuşit să treacă prin vot, în şedinţa de vineri, schimbarea componenţei comisiilor de specialitate din Consiliul Local Braşov şi să transfere viceprimarului liberal Sebastian Rusu atributul de înlocuitor de drept al primarului USR PLUS, Allen Coliban, deţinut, de la alegerile din septembrie 2020 şi până în prezent, de colega de partid a acestuia, viceprimarul Flavia Boghiu, transmite Agerpres.
Proiectul privind modificarea numărului, denumirea şi componenţa comisiilor de specialitate ale forului local braşovean, din cauza căruia USR PLUS s-a retras din parteneriatul cu PNL, a trecut cu voturile "pentru" ale celor 15 consilieri PNL şi PSD şi "împotrivă" din partea a 11 consilieri USR PLUS.
Acelaşi număr de voturi pro şi contra l-a înregistrat şi proiectul de HCL care modifica mai vechea decizie a CL Braşov prin care viceprimarul USR PLUS Flavia Boghiu era desemnată înlocuitor de drept al primarului Allen Coliban în situaţiile în care acesta nu-şi poate exercita atribuţiile.
"Îi doresc domnului primar să nu trebuiască să-şi ia concediu medical şi domnului viceprimar - putere de muncă", a spus Boghiu, transmiţându-le colegilor din CL că, deşi nu mai este înlocuitorul de drept al primarului, va avea aceleaşi atribuţii ca şi până acum, referindu-se la atribuţiile delegate, domeniile din subordinea sa fiind mult mai numeroase decât cele ale colegului liberal.
Conform deciziei de vineri a CL Braşov, structura în comisiile de specialitate este de 21 consilieri PNL, 21 USR şi 7 PSD, după ce, la începutul mandatului, configuraţia comisiilor de specialitate ale CL Braşov era de 20 PNL, 22 USR şi 7 PSD.
Potrivit USR PLUS, prin această modificare se încalcă articolul 124, alineatul 4 din Codul administrativ, care prevede că "numărul locurilor ce revine fiecărui grup de consilieri sau consilierilor independenţi în fiecare comisie de specialitate se stabileşte de către consiliul local, cu respectarea configuraţiei politice de la ultimele alegeri locale".
La alegerile din 2020, USR PLUS a obţinut 12 consilieri în CL Braşov, PNL 11 şi PSD patru.
Colaborarea PNL-PSD dă roade și în teritoriu: Primarul USR din Brașov trebuie să 'joace' după cum dictează noua majoritate
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

0
Vicepreședinte ANS povestește prin ce a trecut după ce în blocul său a avut loc o explozie: 'Am văzut și un om ars'. În același imobil locuiește și Nicolae Văcăroiu
0

313
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiune Apollo
313

883
Oana Gheorghiu scoate cartonașul roșu la certurile din coaliție: Investitorii străini se uită la stabilitate
883

2.040
Conflict PSD - USR pe bani și funcții, în plenul Senatului: „Cine dă banii înapoi?” / Mihaela Bădoiu a fost eliberată din funcția de Secretar General Adjunct
2.040

5.032
Incendiu în Sectorul 3 - Medic cunoscut înjunghiat, moarte "ascunsă" în flăcări / Anchetă de proporții în București
5.032

2.443
ANAF reacționează după scandalul bunurilor dispărute de sub sechestru: verificări interne și „suspiciuni de integritate în rândul angajaților”
2.443

4.636
Șefa TVR, implicată într-un scandal uriaș: după ce a afirmat că are salariul prea mare, e acuzată că a cheltuit banii publici în nume personal
4.636

1.917
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
1.917

1.475
Început de aprilie cu avertizare ANM pentru toată țara / Prognoza meteo pentru București
1.475

6.841
Un IT-ist din Cluj, căutat de Nazare și Gheorghiu, după ce a construit în numai două ore un site concurent ANAF: Portalul e mai eficient!
6.841

910
Cum a fost tratat un bărbat cu dureri de spate, după ce alți medici l-au refuzat
910

2.884
USR ridică miza în scandalul prețului la carburanți: Ne paște dezastrul care va face certurile politice irelevante
2.884

2.707
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
2.707
















Comentează