Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Colecţia omagială 'Primul Război Mondial şi Marea Unire a Românilor' a fost lansată la Târgul ce Carte Gaudeamus

Scena 9
Bookfest Gaudeamus

Colecţia omagială "Primul Război Mondial şi Marea Unire a Românilor", apărută la Editura Universitaria şi care este compusă din şase volume, a fost lansată, miercuri, la Târgul ce Carte Gaudeamus.

Este un proiect omagial început în 2016 şi finalizat în acest an, a precizat moderatorul evenimentului, Sorin Tudor, potrivit Agerpres.

Generalul de brigadă (rtg) Grigore Buciu a subliniat că această colecţie reprezintă "un monument spiritual" ridicat în memoria celor care au căzut în Marele Război pentru întregirea ţării şi pentru unirea românilor.

"Eu cred că prin această carte am adus un omagiu strămoşilor noştri. (...) Sperăm să fie o contribuţie bună în mediile de învăţământ universitar şi, în general, la îndemâna istoricilor şi a cititorilor îndrăgostiţi de istorie", a afirmat Buciu.

Directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea, Florin Epure, a calificat volumele drept "o lucrare fabuloasă".

"Această sextalogie, aceste şase cărţi cuprind în ele tot sacrificiul eroilor. Toţi cei care au murit, aproape 700.000 de militari, pentru această realizare a Marii Uniri, năzuinţa românilor, 430.000 de civili, nu mai spun de tifos, cea mai mare epidemie de până atunci, care a făcut 300.000 de victime, 350 de medici au murit în urma tifosului în Primul Război Mondial, toată această jertfă este pusă în aceste volume, care încep cu intrarea României, la 1916, în război şi terminându-se apoteotic cu încoronarea la 15 octombrie 1922 a suveranilor României, Ferdinand şi Regina Maria. Este o lucrare fabuloasă", a transmis Florin Epure.

El a menţionat că în paginile volumelor au scris 120 de cercetători din diverse domenii - profesori, istorici, ierarhi, preoţi, jurişti, geografi, arhivişti sau generali şi veterani de război.

Iniţiatorul şi coordonatorul proiectului, istoricul Eugen Petrescu, director fondator al Centrului de Cercetări Istorice "Pr. Dumitru Bălaşa" al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "Regina Maria", a informat că volumele, care au văzut lumina tiparului la Oneşti, vor mai beneficia de lansări oficiale la Palatul Cercului Militar Naţional pe 13 decembrie şi la Râmnicu Vâlcea, în luna ianuarie.

"Primul Război Mondial şi Marea Unire a Românilor" cuprinde studii şi articole istorice, documente, interviuri, însumând peste 4.400 de pagini, consacrate unor evenimente memorabile: intrarea României în Primul Război Mondial în 1916, luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz din 1917, Marea Unire a Românilor din 1918, participarea Armatei Române la campania împotriva bolşevismului din Ungaria, Tratatul de Pace cu Ungaria de la Trianon din 1920 şi Încoronarea Regală din 1922.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.