Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Colecţiile pentru un Muzeu al Comunismului, în programul Guvernului Ponta III

Romania-sub-comunism
Potrivit proiectului adoptat în Guvern, "misiunea principală a politicilor culturale rezidă, pe de o parte, în sporirea capacităţii de inventariere, conservare, restaurare şi punere în valoare a patrimoniului cultural naţional şi local, iar pe de altă parte, în susţinerea celor mai semnificative forme de creativitate artistică, precum şi a industriilor culturale celor mai competitive". Metoda prin care se urmăreşte realizarea acestei misiuni este reprezentată de sprijinirea colectivităţilor locale în creşterea capacităţii instituţionale, bugetare şi tehnice de încurajare, gestiune, protecţie şi promovare a expresiilor culturale locale şi a creativităţii individuale. Acest sprijin are în vedere facilitarea formelor de acces atât la fondurile publice, cât şi la programele europene dedicate patrimoniului cultural, industriilor culturale sau dezvoltării regionale şi turismului, se mai spune în programul adoptat de Guvern. Constituirea unui Muzeu al Comunismului nu reprezintă o iniţiativă nouă între parlamentarii şi miniştrii români. Astfel, în 29 mai 2012, Senatul adopta tacit o iniţiativă legislativă prin care se propunea înfiinţarea "Muzeului Comunismului", unde să fie etalate exponate relevante pentru această perioadă istorică, atât în România, cât şi în străinătate. Proiectul îi avea ca iniţiatori pe deputatul UDTTMR Amet Aledin - (minorităţi), deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru, deputatul independent Mircia Giurgiu şi pe deputatul PDL Petru Movilă. Potrivit iniţiatorilor, această instituţie urma să fie subordonată Ministerului Culturii, din partea căruia urma să primească finanţare. Muzeul putea primi, de asemenea, donaţii, supuse legislaţiei româneşti în vigoare în acest domeniu. Reprezentanţii Executivului au apreciat însă la momentul respectiv că este discutabilă înfiinţarea unei astfel de instituţii publice în subordinea Ministerului Culturii, întrucât, cel puţin parţial, s-ar crea un paralelism instituţional nejustificat, în condiţiile existenţei Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. În aprilie 2013, deputaţii USL au respins, în plen, proiectul de lege privind înfiinţarea Muzeului Comunismului în Bucureşti, după ce initiaţiva legislativă trecuse, în mai 2012, de Senat prin adoptare tacită. Proiectul legislativ primise aviz negativ din partea Guvernului Ungureanu, dar şi din partea comisiilor de specialitate din Senat. Pe de altă parte, Elena Udrea, fost Ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, declara, în 2011, că se lucrează la un "circuit roşu" legat de urmele dictaturii comuniste, menţionând că, din punct de vedere turistic, este "extraordinar" să fie exploatate locurile legate de cuplul Ceauşescu. Mediafax

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.