Colectiv: Concluzia INML - Doze toxice de acid cianhidric la victime

Autor: Politic Scan

Publicat: 09-11-2015

Actualizat: 09-11-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici București a făcut publice luni, 9 noiembrie, primele rezultate ale autopsiilor victimelor incendiului din clubul Colectiv care relevă că toate victimele prezintă concentrații în sânge de monoxid de carbon și acid cianhidric în doză toxică, 18 dintre victime prezentând concentrații peste valorile letale.

Astfel că, 18 persoane au murit ca urmare a intoxicației cu diverși compuși, iar moartea a fost imediată. Restul au decedat ca urmare a leziunilor, dar există posibilitatea ca decesul să fi fost grăbit și de intoxicația cu alte substanțe identificabile în urma analizei toxiciologice extinse, care poate dura până la 14 zile.

Cei 18 la care s-au identificat concentrații peste limita letală au decedat ca urmare a intoxicației, iar restul persoanelor au murit în urma unui mix de cauze. Cei spitalizați la acest moment prezintă patologie combinată.

Gravitatea și severitatea se pot estima folosind ghidurile de practică, dar acestea oferă indicații relative, succesul supraviețuirii depinzând, în mare măsură, de organismul fiecăruia și de îngrijirile acordate.

Ce a comunicat INML

  1. Pe lângă leziunile postcombustionale (arsuri) analizele toxicologice efectuate până în prezent arată că toate victimele prezintă concentrații în sânge de monoxid de carbon și acid cianhidric în doză toxică, 18 dintre victime prezentând concentrații peste valorile letale.
  2. Toate victimele au fost expuse în grad diferit la concentrații ridicate de funingine, aerosoli și gaze toxice generate în incendiu, între care monoxidul de carbon și acidul cianhidric sunt dovedite ca prezente.
  3. În aceste tipuri de incendii rezultă însă și alte tipuri de substanțe toxice: poliuretanul (ex. bureți folosiți în antifonare, etc.) și poliacrilonitrilul (ex. fibre folosite la etanșarea racordurilor de țeavă) generează acid cianhidric și izocianați, oxizi de azot, oxizi de sulf, policlorură de vinil (ex. plastice de orice fel) generează hipoclorit, acid clorhidric, acid fluorhidric, cauciucul generează hidrogen sulfit, acroleină, aldehide, benzen, fenoli, bioxid de sulf, etc. Pentru punerea în evidență în corpul decedaților a prezentei posibile a acestor substanțe continuăm investigațiile toxicologice.
  4. La toate substanțele enumerate mai sus efectele toxice se manifestă imediat, ca urmare a acțiunii directe, dar multe dintre aceste substanțe determină în corpul uman și manifestări toxice la distanta în timp față de expunerea inițială ceea ce face ca multe dintre persoanele care se află internate în spital să prezinte o patologie combinată postcombustională și toxică.

Nota redacției: Potrivit Wikipedia - Acidul cianhidric este un lichid incolor, gălbui, inflamabil, cu o solubilitate bună în apă, cu un miros neplăcut de migdale amare, extrem de toxic. Mirosul asemănător cu cel de migdale se explică prin faptul că semințele de migdale conțin un glicozid cianogen, care sub acțiunea enzimei hidroxilnitrilază se descompune în glucoză și acid cianhidric. În combinație cu potasiul formează sarea cianură de potasiu, care este utilizată la obținerea aurului. A fost folosit în timpul Germaniei naziste în lagărele de exterminare sub denumirea comercială de Zyklon B[1]. Acidul cianhidric este trecut în lista armelor chimice (gaz de luptă)[2];se obține în prezența platinei și la 1000 grade C: CH4 + NH3 +3/2O2--->CHN + 3H2O

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri