Colegiul Național 'Octav Onicescu' din Sectorul 4 se închide, din cauza cazurilor de infectare cu SARS-COV 2

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 08-10-2021

Actualizat: 08-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Primaria Sectorului 4

Ca urmare a deciziei Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, începând de luni, 11 octombrie a.c., se suspendă cursurile cu prezența fizică ale elevilor Colegiului Național „Octav Onicescu” din Sectorul 4 al Capitalei.

Astfel, în următoarele 14 zile, toți elevii unității de învățământ vor urma cursurile în sistem online, după ce 15 clase din totalul celor 30 au intrat în scenariul 2 de funcționare (cursuri online).

Decizia ce vizează Colegiului Național „Octav Onicescu” a fost luată în baza Ordinului Comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății nr. 5338/1082 din 01 octombrie 2021, conform căruia „la data suspendării cursurilor pentru 50% din totalul grupelor/claselor, se suspendă activitatea cu prezență fizică la nivelul întregii unități de învățământ, pentru o perioadă de 14 zile.”

Totodată, în perioada suspendării cursurilor cu prezență fizică, unitatea de învățământ mai sus menționată și Direcția Generală de Administrare a Unităților de Învățământ și de Sport din cadrul Primăriei Sectorului 4 vor desfășura activități de dezinfecție a clădirii unității de învățământ, pentru ca la finalul celor două săptămâni, activitatea didactică să poată fi reluată în condiții de maximă siguranță.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri