Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Colliers: 'Numărul vizitatorilor din marile centre comerciale ar putea reveni la normal în decembrie'

mall

Marile centre comerciale s-au pregătit pentru redeschidere, începând din 15 iunie, iar investiţiile în echipamente, consumabile şi personalul necesar aplicării măsurilor de siguranţă au depăşit jumătate de milion de euro, apreciază consultanţii Colliers International, potrivit Agerpres.

Potrivit companiei de consultanţă imobiliară, numărul de vizitatori ar putea reveni la normal în luna decembrie.

"Cumpărătorii îşi vor relua gradual obiceiurile de dinainte de pandemie, iar traficul din centrele comerciale ar putea reveni la normal în sezonul sărbătorilor de Crăciun. Retailerii de produse nealimentare au fost printre cei mai afectaţi de măsurile luate în timpul stării de urgenţă pentru prevenirea răspândirii coronavirusului", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, închiderea centrelor comerciale a determinat chiriaşii din retail să-şi revizuiască aşteptările privind cifra de afaceri estimată pentru acest an, 45% aşteaptându-se la o scădere de peste 30%, iar 39% la o scădere de până la 30%, potrivit unui studiu efectuat în martie de divizia retail a Colliers International în rândul a 84 de chiriaşi şi 21 de proprietari din sectorul de retail din România.

Citește și: Traian Băsescu s-a trezit cu plângere penală, după semnalul apocaliptic dat Poliției și Jandarmeriei

"Chiriaşii mizează însă pe lunile de vară pentru a începe să recupereze din pierderile acumulate în perioada în care magazinele au fost închise, chiar şi în contextul unui număr de vizitatori estimat la jumătate faţă de o perioadă obişnuită. Traficul este aşteptat să crească în perioada următoare şi ar putea reveni la normal din decembrie.

Statisticile de mobilitate publicate de Google, în baza datelor obţinute prin telefoanele mobile ale utilizatorilor, sugerează o revenire graduală, dar destul de consistentă a traficului în zonele comerciale şi de petrecere a timpului liber.

De asemenea, în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timiş, traficul pedestru în aceste zone era la începutul lunii iunie cu aproximativ 30-40% sub media normală a acestei perioade, faţă de valori cu 80% sub nivelul normal cu doar câteva luni în urmă. Potrivit Colliers, în ţările care au relaxat mai devreme restricţiile, cifrele arată ceva mai bine şi oferă speranţe că îmbunătăţirea treptată va continua şi în perioada următoare.

"Redeschiderea centrelor comerciale începând din 15 iunie este privită cu optimism de proprietarii şi chiriaşii centrelor comerciale, care se aşteaptă să înceapă astfel să-şi revină după perioada de inactivitate, chiar dacă într-un ritm nu foarte accelerat, având în vedere că vizitatorii îşi vor relua treptat obiceiurile de dinainte de pandemie. Pentru siguranţa cumpărătorilor, mall-urile şi galeriile comerciale au luat în această perioadă toate măsurile de siguranţă necesare şi au stabilit proceduri clare pentru dezinfectarea zonelor comune şi pentru asigurarea distanţării sociale, iar mulţi retaileri vor veni totodată cu măsuri suplimentare în spaţiile proprii", spune Simina Niculiţă, Partner & Head of Retail Agency la Colliers International.

Astfel, printre măsurile luate de marile centre comerciale pentru redeschidere se numără porţi sau camere speciale prin care poate fi măsurată temperatura corporală a vizitatorilor sau sisteme de monitorizare a numărului total de vizitatori aflat în orice moment în cadrul centrului, astfel încât să poată limita accesul altor vizitatori atunci când este atinsă limita maximă stabilită conform indicaţiilor autorităţilor.

În acelaşi timp, centrele comerciale sunt pregătite să dezinfecteze constant spaţiile comune şi scările rulante cu substanţe specializate sau cu lămpi UV şi vor pune la dispoziţia vizitatorilor dozatoare cu dezinfectanţi, iar ca măsură suplimentară vor opta pentru introducerea de aer proaspăt din exterior în locul procedurilor anterioare de recirculare a aerului din interiorul centrului.

"Centrele comerciale au făcut şi continuă să facă investiţii consistente pentru a putea oferi o experienţă sigură cumpărătorilor, respectând toate măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului. Tranziţia de la perioada de inactivitate la noile norme din retail se poate face astfel mai uşor, pe măsură ce încrederea vizitatorilor creşte, iar activitatea are toate premisele să revină cât mai rapid. Aproape 70% dintre proprietarii de spaţii de retail şi aproximativ jumătate dintre chiriaşi se aşteaptă să revină la un nivel satisfăcător al afacerilor, în raport cu nivelurile de dinainte de epidemia de Covid-19, în decursul anului viitor", spune Simina Niculiţă, Partner & Head of Retail Agency la Colliers International.

Colliers International Group Inc. este unul dintre liderii globali în domeniul consultanţei imobiliare şi al managementului investiţiilor, cu operaţiuni în 68 de ţări şi peste 15.000 de specialişti.

În 2019, veniturile corporate ale companiei au fost depăşit 3 miliarde de dolari (3,5 miliarde de dolari, inclusiv afiliaţii), cu active gestionate de 33 miliarde de dolari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.