Colonelul Ştefan Răzvan Bichir este noul comandant al CSA Steaua

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 31-03-2021

Actualizat: 31-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Wikipedia

Colonelul Ştefan Răzvan Bichir este noul comandant al Clubului Sportiv al Armatei Steaua, el fiind detaşat în acest post pentru şase luni începând cu 1 aprilie, se arată într-un comunicat al CSA Steaua remis, miercuri, AGERPRES.

"Miercuri, 31 martie, în prezenţa locţiitorului Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, generalul de brigadă Valeriu Roşu, a avut loc ceremonia de predare primire a funcţiei de comandant / preşedinte a Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti. Colonelul Ştefan Răzvan Bichir a fost detaşat şi împuternicit pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 1 aprilie, în funcţia de comandant (preşedinte) al CSA Steaua, înlocuindu-l la comandă pe colonelul Mădălin Sorin Hîncu", se arată în comunicatul citat.

Citește și: Surse parlamentare - Mărul otrăvit: Ce ar ascunde oferta-surpriză a lui Florin Cîțu pentru specialiștii PSD

Colonelul Bichir este cadru militar din anul 1994, fiind absolvent al Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport / Facultatea militară de educaţie fizică şi sport. El este veteran al teatrelor de operaţii, cu o misiune executată în Afganistan.

De asemenea, tot miercuri, s-a desfăşurat şi ceremonia de trecere în rezervă a colonelului Mădălin Sorin Hîncu. "În semn de apreciere pentru cei 38 de ani cât a servit Patria sub drapel, generalul Roşu i-a înmânat distincţii militare şi i-a mulţumit pentru întreaga activitate, subliniind eforturile şi contribuţia depusă pentru îndeplinirea misiunilor structurilor în care a activat pe parcursul întregii cariere militare. Colonelul Hîncu a primit urări de sănătate, bucurii şi împliniri alături de familie şi de cei dragi şi să fie în continuare alături de familia Armatei României", menţionează CSA Steaua.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri