Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Colosul petrolier EXXON vrea să încheie afacerile cu Norvegia; Ce altă ţară este pe lista retragerii companiei

The Advocate
exxon mobile

Exxon Mobil a convenit vânzarea activelor sale de petrol şi gaze din Norvegia pentru până la 4 miliarde de dolari, marcând retragerea companiei din activităţile de producţie din această ţară după o prezenţă de peste un secol, au declarat joi trei surse apropiate situaţiei, transmite Reuters, citat de NEWS.ro.

Grupul american a anunţat în iunie că intenţionează să îşi vândă activităţile de producţie din Norvegia, care constau din participaţii minoritare la peste 20 de exploatări, operate de producătorul local Equinor şi grupul anglo-olandez Royal Dutch Shell.

Un purtător de cuvânt al Exxon a declarat: ”Nu obişnuim să comentăm discuţiile comerciale”.

Acţiunile Exxon, cea mai mare companie petrolieră listată la bursă, au crescut cu 1,7%, la un maxim al şedinţei de tranzacţionare de la New York, după ce Reuters a scris că vânzarea a fost convenită.

Citeşte şi: Înrolarea în Spaţiul privat virtual, o facilitate opţională la dispoziţia românilor din afara ţării, anunță MFP

Grupul înregistrat în Irving, Texas, a purtat discuţii în ultimele săptămâni cu un număr de părţi interesate, între care companiile Equinor, Aker BP şi DNO, listate la Oslo, Lundin Petroleum, listată la Stockholm, precum şi Var Energi, susţinută de grupul italian Eni, şi fondul privat de investiţii firm Hitech Vision, au declarat surse din industrie.

Equinor, Lundin, DNO şi Var nu au fost disponibile pentru informaţii.

Cele trei surse au spus că Exxon a închis în ultimele zile procesul de vânzare, unul dintre cumpărători acceptând termenii vânzării.

Exxon a angajat banca de investiţii Jefferies pentru gestionarea procesului de vânzare, au declarat surse bancare în această lună.

Jefferies a refuzat să comenteze.

În 2017, producţia netă a Exxon la exploatările din Norvegia a fost de circa 170.000 de barili de echivalent de petrol pe zi.

Vânzarea, dacă va fi aprobată de autorităţile de reglementare şi finalizată, survine după ce Exxon s-a concentrat în ultimii ani pe creşterea producţiei exploatărilor de şist continentale, în specal în bazinul Permian, situat în vestul Texasului şi în sud-estul New Mexico, precum şi pe dezvoltarea descoperirilor uriaşe de petrol din Guyana.

Exxon mai analizează posibilitatea vânzării activelor eţinute în apele britanice din Marea Nordului, după o activitate de peste 50 de ani, au declarat luna trecută surse din industrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.