Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Columbia: 20 de morți și 15 persoane rănite într-un tragic accident

Agerpres
accident

Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 15 au fost rănite într-un accident de autocar sâmbătă în sud-vestul Columbiei, a anunţat poliţia locală, scrie AFP, preluat de Agerpres.

Printre cei răniţi se numără o fetiţă de trei ani şi un băieţel de opt ani. Accidentul s-a petrecut pe autostrada pan-americană şi, "din păcate, avem un bilanţ de 20 de morţi", a declarat presei căpitanul de poliţie responsabil cu traficul în departamentul Narino.

Autocarul care circula între portul Tumaco şi oraşul Cali s-a răsturnat pe drum sâmbătă dimineaţă din cauza unei "defecţiuni mecanice", a adăugat această sursă. Potrivit colonelului Oscar Lamprea, responsabil cu traficul şi transport în cadrul poliţiei naţionale, "ipoteza este o avarie a sistemului de frânare"'.

Din concluziile preliminare reiese faptul că şoferul a pierdut controlul mașinii la ieşirea dintr-o curbă în condiţii de vizibilitate redusă din cauza ceţii. Echipele de salvare au acţionat peste nouă ore pentru a descarcera răniţii şi a-i transporta la diverse spitale din regiune

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.