Cel puţin 630 de familii au fost afectate de alunecarea de teren determinată de ieşirea din matcă a râului La Paila, în municipiul Corinto, în sud-estul Columbiei, care a provocat totodată cinci morţi şi 32 de răniţi, potrivit Biroului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Problemelor Umanitare (OCHA), citat vineri de EFE, scrie agerpres.ro.
Familiile locuiesc în trei cartiere şi patru centre din apropierea râului La Paila, ale cărui ape s-au deversat ca urmare a ploilor abundente de marţi. Victimele sunt în general persoane în vârstă, care au fost surprinse de viitură, iar dintre cele 32 persoanele rănite, şapte au fost transportate în departamentul Cauca.
"Râul a ieşit din matcă şi a distrus numeroase case. Dărâmăturile au blocat drumurile principale de acces. Au fost de asemenea restricţionate serviciile de furnizare a apei şi energiei, cele medicale şi de educaţie din cauza pagubelor suferite de infrastructură", se arată în raportul OCHA.
OCHA informează că au fost afectate 80 de case, dintre care 20 complet distruse, şi au fost avariate două centre şcolare. S-au produs avarii semnificative şi la apeducte, ceea ce a dus la întreruperea serviciului electric şi la afectarea sectorului agrar.
Potrivit organizaţiei, "numărul persoanelor afectate şi amploarea pagubelor urmează să fie determinate după obţinerea rezultatelor şi evaluărilor definitive".
Columbia: Cel puţin 630 de familii au fost afectate de alunecarea de teren, potrivit ONU
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

222
Kremlinul nu-și uită aliatul - Serghei Lavrov apără cauza Iranului la Beijing
222

19
Acord de cooperare: Ucraina va produce drone în Norvegia
19

1.769
Bubuie o criză de proporții în Europa: Deja se simt primele efecte ale unei penurii sistemice de combustibil pentru avioane
1.769

2.858
Grupul ultra secret Bilderberg, care reunește adevărata elită mondială, s-a reunit la Washington: Decizii într-un moment de criză profundă
2.858

35
Japonia şi Polonia ridică relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic
35

2.416
VIDEO Americanii trag în tot ce mișcă pe mare: O nouă ambarcațiune a fost lovită în Pacific
2.416

5.860
Hillary Clinton dezvăluie motivul pentru care Orban a fost sprijinit de Trump și Putin
5.860

5.815
Criză de proporții la Paris: Polițiștii au fost împiedicați să intre în ”casa” lui Emmanuel Macron. Anchetă care lovește indirect administrația prezidențială
5.815

3.474
Blocada din Strâmtoarea Ormuz lovește puternic cea mai populată țară din lume: Erau dependenți de petrolul din Iran
3.474

6.385
Situație fără precedent: JD Vance îi cere Papei, care este infailibil, să fie atent când vorbește despre teologie și despre Iisus
6.385

4.609
Șoc în SUA: Condamnările rezultate în cea mare anchetă criminală din istorie, asaltul asupra Capitoliului, ar putea fi anulate
4.609

5.504
Lovitură majoră pentru SUA: Bazele militare americane din Golf, 'inutile' după atacurile Iranului
5.504

2.329
Cum profită China de războiul din Iran - Exporturile au explodat
2.329
















Comentează