Franco-columbiana Ingrid Betancourt şi-a anunţat marţi, la 20 de ani după răpirea sa de gherilele FARC, intenţia de a participa la alegerile prezidenţiale din Columbia, prevăzute pentru finalul primăverii acestui an, transmite AFP.
Aflată la conducerea partidului ecologist Verde Oxigen, fosta ostatică, în vârstă de 60 de ani, va lua parte la un scrutin primar organizat pentru a departaja candidaţii Coaliţiei Speranţei, o alianţă de centru.
În caz de victorie, Betancourt va reprezenta aşadar centrul scenei politice la prezidenţialele din 29 mai din Columbia, unde dreapta se află la putere, iar stânga este reprezentată de Gustavo Petro, fost primar al capitalei Bogota şi actualul favorit în sondajele de opinie.
''Timp de decenii, nu am avut decât opţiuni rele: extrema dreaptă, extrema stângă. A venit vremea să existe o opţiune de centru'', a subliniat într-o conferinţă de presă Ingrid Betancourt, care şi-a fixat drept obiective combaterea insecurităţii şi reducerea poluării.
''Astăzi mă aflu aici pentru a termina ceea ce am început cu mulţi dintre voi în 2002, convinsă că totuşi Columbia este pregătită să schimbe direcţia'', a adăugat ea, referindu-se la cei şase ani în care s-a aflat în detenţie în junglă.
Ingrid Betancourt a fost răpită de gherilele marxiste Forţele armate revoluţionare din Columbia (FARC) în timp ce se afla în campanie pentru alegerile prezidenţiale. Ea a fost salvată într-o operaţiune militară şi de atunci trăieşte în străinătate, venind periodic în Columbia unde participă adesea la dezbaterea publică.
În 2010, Ingrid Betancourt solicitase statului columbian o compensaţie pentru că nu i-a fost garantată securitatea, dar ulterior ea a renunţat la această cerere, pe fondul criticilor primite.
Columbia - Ingrid Betancourt vrea să candideze la scrutinul prezidenţial din 29 mai
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

222
Kremlinul nu-și uită aliatul - Serghei Lavrov apără cauza Iranului la Beijing
222

19
Acord de cooperare: Ucraina va produce drone în Norvegia
19

1.769
Bubuie o criză de proporții în Europa: Deja se simt primele efecte ale unei penurii sistemice de combustibil pentru avioane
1.769

2.858
Grupul ultra secret Bilderberg, care reunește adevărata elită mondială, s-a reunit la Washington: Decizii într-un moment de criză profundă
2.858

35
Japonia şi Polonia ridică relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic
35

2.416
VIDEO Americanii trag în tot ce mișcă pe mare: O nouă ambarcațiune a fost lovită în Pacific
2.416

5.860
Hillary Clinton dezvăluie motivul pentru care Orban a fost sprijinit de Trump și Putin
5.860

5.815
Criză de proporții la Paris: Polițiștii au fost împiedicați să intre în ”casa” lui Emmanuel Macron. Anchetă care lovește indirect administrația prezidențială
5.815

3.474
Blocada din Strâmtoarea Ormuz lovește puternic cea mai populată țară din lume: Erau dependenți de petrolul din Iran
3.474

6.385
Situație fără precedent: JD Vance îi cere Papei, care este infailibil, să fie atent când vorbește despre teologie și despre Iisus
6.385

4.609
Șoc în SUA: Condamnările rezultate în cea mare anchetă criminală din istorie, asaltul asupra Capitoliului, ar putea fi anulate
4.609

5.504
Lovitură majoră pentru SUA: Bazele militare americane din Golf, 'inutile' după atacurile Iranului
5.504

2.329
Cum profită China de războiul din Iran - Exporturile au explodat
2.329
















Comentează