Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Columbia | Rebelii din gruparea ELN au început negocierile de pace

ultimasnoticias.com.ve
rebeli eln

Negociatorii din guvernul columbian și cei din grupul de gherilă de stânga Armata Națională de Eliberare (ELN) au început luni discuții de pace, primul pas major în cadrul eforturilor președintelui Gustavo Petro de a pune capăt celor aproape 60 de ani de război, anunță Rador.

Domnul Petro, un fost membru al grupării insurgente M-19, care a preluat mandatul în luna august, a promis că va aduce "pacea totală" în Columbia prin negocieri cu rebelii și bandele criminale implicate în traficul de droguri și minerit ilegal. "Nu ne putem vedea unii pe alții ca pe inamici, munca pe care o avem este una de reconciliere", a declarat negociatorul ELN Pablo Beltran. "Sperăm să nu înşelăm aceste așteptări de schimbare".

Discuțiile - care au început în capitala Venezuelei, Caracas - vor avea loc, rotativ, în țările garante Venezuela, Cuba și Norvegia, potrivit guvernului columbian. "Ne angajăm să discutăm cu o organizație care dorește la rândul ei pacea", a declarat negociatorul șef al guvernului, Otty Patino. "Vom ajunge într-un port sigur...o pace adevărată".

Delegațiile au avut prima întâlnire luni, a declarat înaltul comisar pentru pace din Columbia, Danilo Rueda. Încercările anterioare de negocieri cu ELN, care are aproximativ 2.400 de combatanți și a fost fondată în 1964 de preoți catolici radicali, nu au avansat, parțial din cauza disidenței din rândurile sale.

Liderii au spus că grupul este unit, dar nu este clar cât de multă influență dețin negociatorii asupra unităților active. O mare parte din membrii echipei de negocieri a ELN sunt mai în vârstă decât mulți dintre membrii săi. Negocierile nu înseamnă suspendarea operațiunilor militare împotriva rebelilor, a declarat luni, mai devreme, ministrul columbian al apărării, Ivan Velasquez.

Discuțiile dintre ELN și guvernul lui Juan Manuel Santos au început în 2017 în Ecuador, mutându-se ulterior în Cuba, dar au fost anulate în 2019 de succesorul domnului Santos, Ivan Duque, deoarece ELN a refuzat să oprească ostilitățile și a ucis 22 de cadeți ai poliției. Gustavo Petro a promis, de asemenea, că va implementa pe deplin un acord de pace din 2016 cu rebelii Forțelor Armate Revoluționare din Columbia (FARC), acum demobilizați. Peste 450.000 de oameni au fost uciși în cele șase decenii de conflict intern din Columbia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.