Combinatul de alumină din Tulcea a anunţat pe site-ul propriu că a contestat în instanţă decizia de impunere a unor obligaţii suplimentare de plată stabilite în urma unui control efectuat de mai multe instituţii ale statului.
Potrivit anunţului, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice din Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, în urma unui control, au stabilit obligaţii suplimentare de plată în sarcina societăţii în valoare de 19,67 milioane de lei, conform agerpres.
"Societatea consideră decizia de impunere ca fiind netemeinică şi nelegală", se arată în anunţul făcut public pe site-ul societăţii Alum SA.
În anunţ se menţionează, de asemenea, că societatea a depus contestaţie împotriva deciziei de impunere şi că va folosi toate căile prevăzute de lege pentru anularea acesteia şi recuperarea sumelor achitate de societate conform deciziei.
Alum Tulcea se recomandă drept singura rafinărie de alumină din România, cu o capacitate de producţie de 600.000 tone pe an. Cea mai mare parte a aluminei fabricate la Tulcea este utilizată de Alro, pentru producerea aluminiului.
"În 2009, Alum a fost repornit după un program de modernizare şi retehnologizare, început în februarie 2007. Compania a angajat 470 de persoane, în prezent numărul salariaţilor ajungând la peste 700", se arată pe site-ul combinatului tulcean.
Combinatul de alumină din Tulcea a anunţat că a contestat în instanţă decizia de impunere a unor obligaţii de plată în valoare de 19 milioane de lei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

4
Poliţia Locală Bucureşti, distribuind imagini cu doi şoferi care s-au bătut la Piaţa Rosetti: Lăsaţi orgoliul la o parte, câteva secunde de furie va pot costa mult mai mult decât un minut pierdut în trafic
4

5
Şase persoane au rănite într-un accident rutier produs pe Varianta de Ocolire Cluj Nord-Est
5

765
Ministrul Apărării: Iranul evită confruntarea cu NATO. Ce spun datele despre riscurile pentru România
765

56
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
56

1.100
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.100

59
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
59

184
Circulaţie blocată pe DN 11 după un accident soldat cu o persoană decedată şi o alta rănită grav
184

46
Un bărbat de 31 de ani a murit într-un accident rutier produs în judeţul Dolj - Maşina în care se afla s-a răsturnat în şanţul de ape pluviale de pe marginea drumului - Doi bărbaţi au fost răniţi
46

3.941
Clipe de disperare și groază: două fetițe de 4 și 5 ani au dispărut fără urmă în Mureș. Mobilizare masivă pentru găsirea copilelor
3.941

67
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
67

1.328
Descoperire macabră în Argeș: segment osos uman găsit într-o troiță de pe un drum forestier
1.328

2.973
Rezultate Loto 29 martie: numerele câștigătoare la 6/49, Joker și celelalte jocuri. Reporturi de milioane în joc
2.973

92
Nouă persoane s-au bătut pe o stradă din Adjud – Cinci au ajuns la spital, alte patru fiind duse la Poliţie pentru audieri / Nu există istoric de conflict între persoanele implicate
92
















Comentează